Opinie: Democrația, o ideologie de stat

Liderul Statelor Unite, Joe Biden, a convocat săptămâna aceasta “Summitul pentru democraţie” (9-10 decembrie), în format online, cu largă participare mondială a peste 110 state și cu rolul de a surmonta, de a repara democrația ca ideologie cu suveranitate mondială.

Asta și pentru că, după epoca atipică a administrației Trump, prestigioasa organizație interguvernamentală IDEA (The International Institute for Democracy and Electoral Assistance), în raportul său anual de referință, a inclus pentru prima dată Statele Unite pe lista “ democrațiilor în regres”. Adică ideologia de stat de la Washington, știută în mod celebru ca democrație, a început să se degradeze și implicit să afecteze structura pe care se fundamentează existența Statelor Unite.

Summitul este și un semnal de alarmă privind avansul global al autoritarismului, naționalismului și iliberalismului, în defavoarea democrației. Faptul că Rusia și China nu participă nu este o surpriză, ci doar că vechi aliați ai SUA, ca Ungaria, Turcia, Afganistan, Egipt, Arabia Saudită sau Filipine, nu au fost invitați din motivul incompatibilității cu democrația. Participarea sau absența la summit conturează grosier și radiografia de moment a trădărilor sau a taberelor mondiale.

Încă din anul 312 e.n., de la împăratul roman Constantin cel Mare, toate puterile mondiale care au vrut să dăinuie cât mai mult și-au atașat o ideologie solidă oficială de stat, fie aceasta religioasă, militaristă, politică sau economică. Ideologia are rolul de a legitima atât expansiunea și stăpânirea unor teritorii sau popoare, cât și o dreptate universală ideatică, ce ar fi în mod necesar și mai ales legitim de urmat. Practic, mai toate puterile mondiale cunoscute de istorie au avut în panoplie o ideologie asumată, foarte articulată și foarte atent definită printr-un set de valori cu rol atât educaţional, cât și de reper. Am putea spune chiar că nici nu există putere mondială fără o ideologie de stat aferentă.

Dar, dacă așa ar sta lucrurile, cum arată lumea astăzi, care sunt polii mari contemporani de putere la nivel mondial și ce ideologie atașată au aceștia?

Într-o așezare în ordine alfabetică a puterilor lumii putem observa China, care are o foarte puternică ideologie rezultată dintr-un amestec atent dozat dintre marxism și confucianism. Propaganda chinezească de stat, prin unicul său Partid Comunist Chinez, încă de la marele lider national Mao Zedong, evocă permanent și pretutindeni că Beijingul este cel mai drept apărător al valorilor comuniste, prin care fiecare om este deopotrivă valoros și cu mare grijă de partid valorificat, contribuind la motivarea competiției prin muncă.

Asta justifică supravegherea de către stat, limitarea libertăților cu liniște socială și are ca rezultat succesul economic de astăzi al Chinei. Dar, alături de marxism, și componenta confucianistă tradițională este prezentă în această ideologie de stat. Pentru că supunerea, ordinea, virtutea, puterea veșnică, sacrificiul și echilibrul devin elemente fundamentale, obligatoriu de urmat. Discursul politic la toate nivelurile, artele toate, conduita militară, învățământul, comerțul și legile chinezești sunt subordonate invariabil acestei atotputernicei ideologii de stat.

China de astăzi, se poate spune, este produsul de succes al acestei ideologii particulare stufoase, foarte greu de înțeles din exterior. Liderul de la Beijing, comunistul perfect Xi Jinping, cu a sa proiecție de lider maxim nemuritor, învățător și simbol moral absolut, este produs de cea mai de vârf etapă de perfecționare a acestei ideologii chinezești.

O altă putere mondială care își extrage forța din ideologia obligatorie anexă la un mare stat este astăzi Rusia, aceasta fiind clădită istoric ca cea mai întinsă țară din lume printr-o folosire cu succes a ideologiei de stat. În vremea Imperiului Rus și a țarilor săi, acest spațiu, printr-o inspirație de la curtea imperială bizantină a lui Iustinian din primul mileniu, avea ca ideologie creștinismul ortodox de rit grecesc. În jurul acestei religii gravita atunci totul, de la mojic la țar, de la gubernie la curtea imperială, de la judecată la iertare și pedeapsă. Apoi, revoluția bolșevică a lui Lenin din 1917 a schimbat registrul vechi devenit desuet, printr-un nou model marxist sovietic de urmat, unul aparent ateu, dar la fel de eficient în scopuri ca și cel țarist recent răsturnat.

Ideologia sovietică comunistă, cu particularitatea sa internationalistă, are de acoperit doar în spațiul URSS 165 de națiuni și limbi recunoscute oficial, fiind atât de bine articulată sofistic și impecabil de bine promovată, încât sute de milioane de oameni din întreaga lume i-au subscris necondiționat. Puțin lipsea ca această ideologie cu dimensiune mistică și impact uluitor asupra slăbiciunilor umane să nu devină o doctrină universală obligatorie a întregii lumi. Doar înfrângerea Moscovei din anii ‘90, prin pierderea Războiului Rece avut cu Statele Unite ale Americii, a putut duce la sfârșitul poveștii comunismului ideatic sau a societății sovietice veșnice.

În epoca noastră, Rusia lui Vladimir Putin, regrupată miraculos pe ruinele fostei URSS, a căutat ceva nou, la fel de eficient și cu putere de convingere asupra maselor. Geniile “intelighenției” ruse au creionat o ideologie de stat la fel de puternică, ca și cele vechi de succes, adică pe cea actuală. Una naționalistă cu reflexii mistice religioase, care s-ar putea numi vulgar naționalism bizantin. Noua doctrină adoptată după venirea lui Vladimir Putin în 1999 la Kremlin, foarte lichidă peste mentalul specific din spațiul rusesc, a fost foarte utilă proiectului de reînviere a unui stat puternic cu magnitudine politică și militară mondială. Setul de valori ales, pentru direcție și mai ales pentru educația tinerei generații, a fost foarte nobil în formă teoretică. Rușii sunt poporul ales să conducă lumea, evocarea eroilor fantastici ai neamului rus, numirea vrășmașilor demonici care au folosit viclenii, fatalismul religios cu recompense fie pe lumea aceasta ori pe cealaltă, încercările și suferințele biblice ale lui Iov, liderul de stat uns de dumnezeire, destinul invariabil învingător al Rusiei eterne cu biruirea dușmanilor inspirate din “Război și Pace” a lui Lev Tolstoi, rânduiala divină etc, toate fiind repere fundamentale ale actualei ideologii de stat. Rusia își datorează supraviețuirea teritorială, politică, economică, culturală și chiar statală, din ultimii 20 de ani, acestei ideologii naţionalist-religioase concepute foarte ingenios la Kremlin.

Statele Unite ale Americii (USA), până de curând cea mai mare şi de necontestat putere mondială, îsi revendică de asemenea succesul si supremația dintr-o ideologie gândită acum 220 de ani de către genialii săi constituționaliști Benjamin Franklin, Thomas Jefferson și James Madison. Esența acestei ideologii se numește democrație, cu inspiație din funcționarea vechilor cetăți grecești, din idealizarea mecanismelor politice ale polisului grecesc și din “Republica” lui Platon. Democrația este ideologia funcțională, a puternicului stat de peste Atlantic și are anexat un pachet de valori puternice ca libertatea, alegeri libere universale, transparența actului guvernamental, rotirea și schimbarea permanentă a liderilor politici, egalitatea tuturor în fața legii sau garantarea sistemului complex al statului de drept.

Ce au totuși în comun aceste mari puteri ale lumii este conștientizarea faptului că ideologia trebuie să rămână puternică și să nu se degradeze spre a nu distruge statul. Pentru că cele două elemente de putere, statul și ideologia, se completează dar se și îmbolnăvesc prin “ simpatie”, asemeni ochilor.

Autor: Ştefan Jicol