Update articol:

Opozantul Aleksei Navalnîi a fost ‘otrăvit’ în închisoare de statul rus, acuză cinci ţări europene

Aleksei Navalnîi Aleksei Navalnîi/ Sursa foto: Twitter

Opozantul Aleksei Navalnîi, care a murit în februarie 2024 în circumstanţe tulburi într-o închisoare din Rusia, a fost “otrăvit” cu o “toxină rară” de Moscova, acuză sâmbătă cinci ţări europene, într-un anunţ făcut pe marginea Conferinţei de Securitate de la Munchen, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Regatul Unit, Suedia, Franţa, Germania şi Olanda sunt convinse că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu o toxină letală”, au anunţat cele cinci ţări într-o declaraţie comună.

Londra anunţă, în plus, că va sesiza asupra otrăvirii la Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), “ca încălcare flagrantă de către Rusia” a convenţiei sale şi a făcut apel la Moscova “să înceteze imediat această activitate periculoasă”.

Foreign Office explică faptul că “o muncă colaborativă şi constantă a confirmat, prin analize de laborator, că toxina mortală prezentă în pielea unei specii de broască din Ecuador (epibatidină) a fost găsită în eşantioane prelevate de pe cadavrul lui Aleksei Navalnîi”.

Cele cinci state adaugă că această toxină “foarte probabil i-a provocat moartea”.

Aceste noi concluzii vin să confirme teza apărată de văduva opozantului, Iulia Navalnaia, care a afirmat în septembrie anul trecut că soţul ei a fost “otrăvit”.

“Numai guvernul rus avea mijloacele, mobilul şi ocazia de a utiliza această toxină letală împotriva lui Aleksei Navalnîi în timpul încarcerării sale în Rusia”, a declarat ministrul britanic de externe Yvette Cooper, citată în comunicat.

“Astăzi, alături de văduva sa, Regatul Unit scoate la lumină planul barbar al Kremlinului vizând reducerea sa la tăcere”, a adăugat şefa diplomaţiei britanice.

Militant anticorupţie carismatic şi opozant al invaziei ruse în Ucraina, Aleksei Navalnîi a murit la 47 de ani în circumstanţe neclare într-o colonie penitenciară din Arctica, în timp ce ispăşea o pedeapsă la 19 ani de închisoare pentru acuzaţii pe care le denunţa drept politice.

După moartea sa, autorităţile au refuzat timp de mai multe zile să predea cadavrul său apropiaţilor, ceea ce a trezit suspiciuni ale susţinătorilor săi, care au acuzat puterea că l-a ucis şi că a încercat să falsifice cauzele reale ale morţii sale. Acuzaţiile au fost dezminţite de Kremlin.

BVB | Știri BVB