International

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, plasat din nou la izolare în penitenciarul său din Arctica

Opozantul rus aflat în detenţie Aleksei Navalnîi, recent transferat într-o colonie penitenciară îndepărtată din Arctica, a anunţat marţi că a fost plasat din nou la izolare pentru o săptămână, informează AFP, potrivit Agerpres.

Navalnîi a ajuns în acest nou centru de detenţie situat în regiunea autonomă Iamalo-Neneţki la sfârşitul lui decembrie, la finalul unui lung transfer în timpul căruia apropiaţii săi nu au primit nicio veste şi care a suscitat îngrijorări inclusiv în străinătate.

Susţinătorii săi afirmă că autorităţile ruse caută să-l izoleze şi mai mult, odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale din martie, la finalul cărora victoria lui Vladimir Putin pare asigurată.

Marţi, Aleksei Navalnîi a anunţat pe reţelele sociale că a primit “şapte zile de izolare”, pentru că nu s-a identificat corect.

Măsura a fost luată după “ieşirea sa din carantină”, a adăugat Navalnîi, fără a preciza data.

“Ideea conform căreia Putin ar fi mulţumit de faptul că m-a plasat într-o cabană în Marele Nord şi că eu nu aş mai fi torturat la izolare era nu doar una laşă, ci şi naivă”, a denunţat Aleksei Navalnîi.

Militantul de 47 de ani, inamicul numărul unu al preşedintelui rus, ispăşeşte o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru “extremism”.

El fusese arestat în ianuarie 2021 la întoarcerea sa în Rusia după o perioadă de tratament în Germania pentru o otrăvire pe care el o impută Kremlinului şi de atunci Navalnîi alternează perioade la izolare, cu condiţii de detenţie mai mult sau mai puţin stricte.

Kira Iarmîş, purtătoarea sa de cuvânt, a afirmat că este pentru a 24-a oară când Navalnîi este dus la izolare, pentru un total de 273 de zile.

Colonia penitenciară unde este deţinut în prezent Navalnîi, supranumită “Lupul polar”, este o clădire moştenită de la Gulagul sovietic.

Opozantul a difuzat o fotografie a minusculei curţi de închisoare cu gratii, în care deţinuţii pot ieşi la aer dimineaţa foarte devreme, când temperaturile sunt extrem de scăzute.

Aleksei Navalnîi, intenţionat ironic în mesajele sale, a evocat “minunatul aer proaspăt care suflă în curte în pofida peretelui de beton”, precizând că mercurul termometrelor nu a scăzut deocamdată sub -32 de grade Celsius.

Timpul petrecut în spatele gratiilor deja a avut consecinţe asupra sănătăţii sale, potrivit susţinătorilor săi, iar militantul arată astăzi slăbit şi îmbătrânit.

În ţările occidentale, condiţiile sale de detenţie şi mai ales consecinţele lor asupra stării sale fizice, sunt denunţate cu fermitate.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

o oră ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

o oră ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

o oră ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

6 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More