Update articol:

Opozantul rus Alexei Navalnîi urmează să revină duminică la Moscova, în ciuda ameninţării că va fi arestat

Aleksei Navalnîi Aleksei Navalnîi/ Sursa foto: Twitter

Opozantul rus Alexei Navalnîi, care acuză Kremlinul că l-a otrăvit vara trecută, urmează să revină duminică la Moscova, în ciuda dorinţei exprimate de autorităţile ruse de a-l aresta şi posibil de a-l condamna la mulţi ani de detenţie, relatează DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi urmează să se îmbarce într-un avion al companiei ruse Pobeda de pe noul aeroport din Berlin, BER, şi să ajungă la ora locală 19.20 (16.20 GMT) pe aeroportul Vnukovo din Moscova.

Opozantul a făcut apel la susţinătorii săi să îl întâmpine acolo. Procuratura din Moscova a atras atenţia să nu aibă loc manifestaţii neautorizate la aeroport şi a ameninţat că, în caz contrar, vor fi luate măsuri.

După o tentativă de a fi asasinat cu agentul neurotoxic Noviciok, Navalnîi s-a recuperat în Germania începând din august.

Critic dur al preşedintelui rus Vladimir Putin, Navalnîi şi-a anunţat miercuri decizia de a se întoarce din Germania în Rusia, spunând că îi este dor de Moscova şi că nu este interesat de ceea ce el a numit procesele fabricate împotriva sa.

El a mai spus că nu a intenţionat niciodată să rămână în afara Rusiei, pentru că nu şi-a părăsit niciodată ţara de origine de bunăvoie şi că a ajuns în Germania “într-o cutie de resuscitare”.

Joi, serviciul penitenciar din Moscova a anunţat că va face totul pentru a-l aresta imediat ce va ajunge în Rusia, acuzându-l că nu a respectat condiţiile unei eliberări condiţionate după o condamnare la închisoare cu suspendare pentru delapidare, într-un caz din 2014 despre care Navalnîi spune că a fost fabricat.

Aleksei Navalnîi a fost transferat în august 2020 în Germania, la spitalul Charite din Berlin, după ce i se făcuse rău la bordul unui avion care îl aducea din Siberia la Moscova. El a fost externat la 23 septembrie, după ce, conform spitalului, starea sa “s-a îmbunătăţit suficient”.

Germania, sprijinită de aliaţii săi, a afirmat că opozantul preşedintelui rus a fost victima unei otrăviri cu un agent neurotoxic din familia Noviciok.

Navalnîi a dat vine pentru otrăvire pe FSB, serviciul secret al Rusiei, la ordinele lui Putin. Liderul rus a respins acuzaţiile. Oficiali ruşi au refuzat într-o primă fază să accepte şi că Navalnîi a fost otrăvit.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26.01.2026 - 30.01.2026

Sphera Franchise Group (SFG) (02/02/2026)

Deschiderea unui nou restaurant

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (02/02/2026)

VAN la data 30.01.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (02/02/2026)

Erata a cererii de completare a ordinii de zi AGOA din 26/27 februarie 2026

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (02/02/2026)

VAN la data 30.01.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie