Real Estate

Oprea: Grup de lucru la Ministerul Economiei pe schema de ajutor de stat pentru materiale de construcţii; bugetul este de 150 de milioane de euro

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, a anunţat, vineri, că va fi înfiinţat un grup de lucru care se va ocupa de schema de ajutor de stat pentru materialele de construcţii, grup din care vor face parte şi reprezentanţii sectorului.

“Am avut o întâlnire cu reprezentanţii industriei şi am discutat despre schema de ajutor de stat pentru materialele de construcţii prin Programul naţional “Constructplus”. Dânşii sunt beneficiari finali ai materialelor de construcţii, cei care pun în operă aceste materiale, de asemenea sunt şi producători foarte mulţi dintre ei şi am dorit să avem această primă discuţie pentru a putea calibra exact schema de ajutor de stat, astfel încât să avem rezultate maxime pe domeniile de interes, domeniile în care într-adevăr să putem maximiza producţia, pentru că avem nevoie să fim competitivi. Au ridicat o problemă foarte corectă a economiei de piaţă, trebuie să producem de calitate bună şi la un preţ rezonabil, astfel încât să fim competitivi în România şi să putem să punem în operă materialele din România, pentru că scopul nostru este acela de a reduce deficitul comercial. (…) Ne-am hotărât să ne vedem mult mai des şi să comunicăm între noi. Deja am stabilit un grup de lucru care va fi activ la Ministerul Economiei pe această schemă de ajutor de stat, în mod particular”, a declarat Oprea, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că reprezentanţii industriei vor fi prezenţi şi ei în acest grup de lucru la fazele de discutare a normelor şi ghidurilor de aplicare.

Ministrul Economiei a menţionat că acest program de ajutor de stat ar putea să scadă la jumătate importul de materiale de construcţii.

“Astăzi importăm 70% din materialele de construcţii pe care le punem în operă. Dacă vom reuşi să fim competitivi, în timp putem să scădem şi la jumătate din ceea ce importăm astăzi, depinde doar de noi, de tehnologia pe care vom şti să o aducem. Procesele de astăzi sunt procese intens tehnologice, dar trebuie să fim competitivi. Eu spun că anul acesta avem un buget pentru schema de ajutor de stat de maxim 150 de milioane de euro, pentru că trebuie să mergem pe schema simplă de notificare a Comisiei Europene, astfel încât să putem începe această schemă de ajutor de anul acesta. De anul viitor, pentru că se schimbă şi cadrul financiar multianual, trebuie renegociate schemele de ajutor de stat, astfel încât să putem să venim cu sume mai consistente şi, de ce nu, şi cu parte de garanţii”, a explicat el.

Întrebat ce înseamnă concret această schemă pentru oamenii de rând, Radu Oprea a răspuns: “Orice capacitate de producţie din România generează locuri de muncă. O producţie mai mare, o producţie mai bună înseamnă întotdeauna preţuri mai mici”.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, Cristian Erbaşu, a afirmat că au mai existat astfel de programe şi în trecut, care nu au dat rezultate.

“Ne-am oferit disponibilitatea de a ne întâlni cât se poate de des şi de câte ori va fi necesar, pentru ca această lege foarte benefică să aibă rezultatele scontate, pentru că o intenţie bună poate să se transforme într-un insucces dacă în programul şi în detaliile şi în normele de aplicare nu avem grijă să nu avem impedimente. Am dat deja câteva soluţii, am enunţat câteva problematici asupra unor programe similare din trecut care nu au dat rezultate şi dacă vom avea grijă să nu mai facem aceleaşi greşeli sunt aproape sigur că un astfel de program va avea succes. Evident, nu cu rezultate imediate, ci probabil că în şase luni, în cazul extinderii unor baze de producţie deja existente, sau într-un an sau doi, pentru cele noi”, a spus Erbaşu, potrivit Agerpres.

Premierul Marcel Ciolacu a avut vineri, alături de ministrul Oprea, consultări cu reprezentanţii patronatelor din sectorul construcţiilor.

Guvernul a discutat în şedinţa de joi, în primă lectură, noua schemă de ajutor de stat destinată dezvoltării producţiei interne a materialelor de construcţii – “Constructplus”, pentru care ar urma să se aloce, pentru anul acesta, un buget de maximum 150 de milioane de euro, urmând să fie funcţională în ultimul trimestru al anului.

Articole recente

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

18 minute ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

33 de minute ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

2 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

2 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

3 ore ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More