Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzŞtefan-Radu Oprea/ Sursa Facebook
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat va începe săptămâna viitoare primele deconturi pentru câştigătorii Start-Up Nation 2018, a declarat ministrul de resort, Radu Oprea.
“Săptămâna viitoare încep primele plăţi, deja s-au deschis liniile de finanţare, au primit bani agenţiile regionale. Cred ca sunt peste 200 de cereri de decont depuse. Avem banii pentru ele”, a spus ministrul, potrivit Agerpres.
Referitor la ediţia pentru anul următor, conform programului propus, în septembrie şi octombrie vor fi dezbateri privind noile proceduri şi publicarea lor.
“Apoi dăm drumul la program. Obligatoriu avem nevoie de rectificarea bugetară să putem porni efectiv programul, să avem credite de angajament. În funcţie de acest moment ştim când va începe programul. Intenţia mea este să fie pe modelul de anul trecut, să terminăm Start-Up Nation 2018, să dăm drumul la 2019”, a continuat Oprea.
Potrivit acestuia, ministerul va ţine cont de toate opiniile primite de la antreprenori pe Facebook.
“Am primit pe Facebook şi critici, şi propuneri, ţinem cont de toate, le adunăm, le punem într-un material, le discutăm şi apoi decidem cu arată 2019 ca şi program”, a mai spus oficialul guvernamental.
Ministrul a vizitat, la finele acestei săptămâni, câteva firme de succes dezvoltate prin programul Start-Up Nation în judeţul Prahova.
Aplicaţia pentru înscrierea în programul Start-Up Nation 2018 a fost deschisă pe 27 decembrie 2018.
Statul îşi propune să finanţeze 10.000 de firme prin acest program. Alocaţia financiară nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.
Pot beneficia de prevederile Programului Start-Up Nation 2018 societăţile înfiinţate după data de 30 ianuarie 2017, care activează în domeniul producţiei, industriilor creative, serviciilor şi comerţului.
Pentru a participa la program, societăţile trebuie să creeze cel puţin un loc de muncă având normă întreagă pe perioadă nedeterminată şi să menţină locul de muncă ocupat cel puţin doi ani după finalizarea implementării proiectului.
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…
Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…
Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…
This website uses cookies.
Read More