Categories: Fără categorie

Oprescu (ARB), despre modificarea OUG 114: Taxa pe active poate fi anulată; modificarea IRCC necesită analiză

Modificarea OUG 114 în sensul eliminării taxei pe activele bancare se poate face imediat, dar schimbarea indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) necesită un timp de analiză, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului director al Asociaţiei Române a Băncilor, Sergiu Oprescu, la seminarul EU-COFILE 2019, potrivit Agerpres.

“Ordonanţa se poate modifica imediat, în funcţie de voinţa politică. Era un calcul de taxe. Industria nu are la ce să fie altfel pregătită din punctul acesta de vedere. Dacă vorbim de IRCC, acolo necesită un timp de pregătire, pentru că ea se transmite din nou în contract. Acum avem două categorii. Avem categoria celor care au fost până la o anumită dată pe ROBOR. Acum avem o categorie care de câteva luni de zile este indexată la IRCC. Dacă se revine, trebuie să vedem cum se va proceda. Este un lucru pe care trebuie să-l analizăm. Din punct de vedere al taxei, ea poate fi anulată pe loc”, a spus Sergiu Oprescu.

El a explicat că IRCC trebuie reanalizat pentru că are “o privire ancorată în trecut, nu o estimare de viitor”.

“Prin eliminarea lui rămâi în acelaşi subiect al ROBOR-ului şi ROBOR-ul în sine trebuie să se îndrepte către logica tranzacţiilor făcute, dar trebuie să rezolvăm la nivel european întâi. Nu este un subiect care este numai al României, ci este un subiect la nivel european din punct de vedere al calculului dobânzii de bază”, a afirmat Sergiu Oprescu.

Taxa pe activele bancare trebuie eliminată pentru că este o intervenţie directă a statului în politica comercială a băncilor, a declarat, pe 29 octombrie, ministrul propus al Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

“Taxa pe activele bancare trebuie eliminată pentru că acolo nu este vorba doar de o taxă pe activele bancare, este o intervenţie directă a statului în politica comercială a băncilor, iar acest lucru nu poate să existe într-o economie liberală. În acelaşi timp ne vom uita şi la ce se întâmplă pentru administratorii de pensii private. Şi acolo acele cerinţele de capital nu îşi au rostul”, a spus Florin Cîţu, întrebat de jurnalişti despre OUG 114.

El a afirmat că taxa a afectat negativ sectorul şi vor fi luate decizii în funcţie de discuţiile cu BNR şi cu sistemul bancar.

De asemenea, el a afirmat că este prea complicat să se intervină în prezent asupra IRCC, după ce acesta abia a fost fondat.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene a fost publicată în data de 29 decembrie 2018.

Actul normativ a instituit multe măsuri cu caracter economic şi fiscal. Astfel, printre altele, OUG prevedea o taxă pe activele din sistemul bancar şi o taxă pe încasările organizatorilor de jocuri de noroc online. De asemenea, ea modifica taxele de acordare a licenţelor radio şi contribuţiile băneşti datorate de titularii de licenţe în domeniul energiei electrice, al energiei electrice şi termice în cogenerare pentru componenta energia electrică şi al gazelor naturale.

Actul normativ a fost ulterior modificat prin OUG 19/2019.

Seminarul EU-COFILE (European Union Finance & Banking Lectures Project) este organizat de Banca Naţională a României, Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Alpha Bank la Centrul de pregătire al BNR din Sinaia. 

Articole recente

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (II) – Corneliu PIVARIU

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

9 minute ago

NATO este de facto în război cu Rusia, declară Kremlinul

Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…

23 de minute ago

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

2 ore ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

2 ore ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More