Tehnologie

Orange şi MasMovil discută combinarea operaţiunilor din Spania

Grupul francez de telefonie Orange şi operatorul spaniol MasMovil au anunţat marţi că au intrat în negocieri exclusive pentru o combinare a operaţiunilor din Spania, ceea ce ar reduce numărul de operatori de pe piaţa de telefonie foarte competitivă din Spania, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Noua entitate ar urma să ia forma unui joint venture deţinut în proporţii egale (50-50) şi ar avea o valoare combinată de 19,6 miliarde de euro, au precizat cele două firme într-un comunicat de presă.

Divizia din Spania a grupului Orange are o valoare estimată la 8,1 miliarde de euro în timp ce valoarea MasMovil este estimată la 11,5 miliarde de euro. Cele două companii ar urma să aibă drepturi de guvernanţă egale în noua entitate, a precizat Orange.

“Aştept cu nerăbdare să înfiinţez acest joint-venture cu MasMovil, care va continua colaborarea excelentă existentă deja, pentru a deveni un jucător mai puternic capabil să facă investiţiile necesare pentru a dezvolta piaţa din Spania”, a declarat directorul general de la Orange, Stephane Richard.

Mai mulţi manageri ai unor companii de telefonie din Spania au cerut în repetate rânduri o consolidare a pieţei pentru a reduce competiţia şi a creşte profitabilitatea operatorilor, într-un moment în care au nevoie de lichidităţi pentru a investi în infrastructură 5G.

Orange este al doilea mare operator de telefonie din Spania, urmat de Vodafone şi Masmovil Ibercom SA. Toţi marii operatori din Spania se confruntă cu presiuni la capitolul preţuri din partea operatorului Digi Communications NV, care îşi extinde reţeaua de fibră optică din Spania şi concurează agresiv pe segmentul low-end al pieţei.

Orange, fostul France Telecom, este unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din lume, fiind prezent în 26 de ţări, inclusiv în România. În luna septembrie a anului trecut, Orange România a anunţat finalizarea tranzacţiei prin care a achiziţionat pachetul majoritar de 54% din acţiunile Telekom Romania Communications de la OTE, în timp ce statul român deţine restul de 46% din acţiuni.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

4 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

4 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

4 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More