Politica

Orban: Am luat decizia în PNL şi în coaliţie să fim prezenţi la moţiunea de cenzură, dar să nu votăm

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, marţi, că, atât la nivelul partidului, precum şi al coaliţiei de guvernare, s-a decis ca parlamentarii majorităţii să fie prezenţi la dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, dar să nu voteze.

“La nivelul coaliţiei şi în partid am luat decizia, la moţiunea de cenzură, să fim prezenţi şi să nu votăm, astfel încât să arătăm lipsa de majoritate şi gratuitatea acestui demers politicianist al PSD”, a declarat Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul Biroului Executiv al PNL.

Articole recente

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

2 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

3 ore ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

3 ore ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More