Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a salutat miercuri anunţul vicepreşedintelui Comisiei Europene, Vera Jourova, conform căruia România ar putea scăpa de Mecanismul de Cooperare şi Verificare chiar anul acesta.
“Această veste reprezintă o recunoaştere a efortului şi a angajamentului Guvernului PNL, precum şi a actualei coaliţii de guvernare, de îndreptare a legilor justiţiei promovate de PSD în perioada 2017 – 2019 şi oprite prin referendumul pentru justiţie din 2019, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis”, a scris Orban, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
El reaminteşte că, în cadrul videoconferinţei cu vicepreşedintele CE, a transmis că România este pe un drum bun în privinţa respectului faţă de statul de drept, iar Guvernul format de noua coaliţie are o poziţie clară de toleranţă zero faţă de corupţie.
“Suntem extrem de preocupaţi în a asigura, prin dezbatere publică, parlamentară, o îmbunătăţire substanţială a legislaţiei şi a cadrului general de organizare şi funcţionare a întregului sistem de justiţie”, a mai scris preşedintele Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.
Vicepreşedintele Comisiei Europene Vera Jourova a declarat, pentru postul public de radio, că România poate încheia Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie anul acesta.
Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…
Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…
La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…
Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…
This website uses cookies.
Read More