Categories: Fără categorie

Orban: Cel puţin 40 de miliarde de lei trebuie prevăzuţi pentru PNDL 3

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că “este imperios” ca încă de pe acum să înceapă pregătirea PNDL 3, astfel încât de anul viitor să intre efectiv în funcţiune şi că, pentru acest program, trebuie prevăzuţi cel puţin 40 de miliarde de lei, sumă care să vizeze dezvoltarea infrastructurilor rutiere, de gaz, de apă şi canal.

“Investiţiile în dezvoltarea comunităţilor locale nu au voie să se oprească! Este imperios ca, încă de pe acum, să înceapă pregătirea PNDL 3 la modul foarte concret, astfel încât de anul viitor să intre efectiv în funcţiune. Noile proiecte de infrastructură au nevoie de un timp rezonabil de pregătire şi de suficient timp pentru implementare, astfel încât în comunităţile locale să se resimtă impactul pozitiv în următorii 2-3 ani. Cel puţin 40 de miliarde de lei, pe o bugetare serioasă cu planificare multianuală, trebuie prevăzuţi pentru PNDL 3, iar această sumă trebuie să vizeze dezvoltarea infrastructurilor rutiere, de gaz, de apă şi canal. Cum am mai precizat, spaţiul bugetar se deschide deja, pe măsură ce PNDL 1 şi 2 ajung la final”, a scris Orban pe Facebook.

El a adăugat că de la nivelul Guvernului trebuie să înceapă discuţiile aplicate cu toate părţile interesate, pe un calendar clar, pentru a defini criteriile necesare pentru accesarea acestor fonduri de dezvoltare.

“Este prea puţin important cum se va numi noul program, esenţial este ca acesta să nu rămână doar la stadiul de planuri, promisiuni şi bune intenţii. În mod evident, va trebui să ţinem cont şi de alocările preferenţiale ale guvernărilor PSD şi să oferim o compensare justificată acelor comunităţi locale discriminate pe criterii politice. Toate comunităţile locale au nevoie de aceeaşi şansă la dezvoltare, or este datoria Partidului Naţional Liberal să facă dreptate şi în această privinţă. Deviza Partidului Naţional Liberal, pentru care fiecare dintre primarii noştri a cerut anul trecut încrederea cetăţenilor, a fost aceea că ‘Dezvoltăm România’, iar acest program înseamnă că trebuie să dezvoltăm fiecare comunitate locală”, a afirmat acesta, potrivit Agerpres.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

8 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

9 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

9 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More