Afaceri

Orban, despre contractul cu firma giurgiuveană pentru măşti de protecţie: Am cerut ministrului Finanţelor o anchetă la Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, o anchetă a Corpului de control la Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate cu privire la contractul semnat cu o firmă din Giurgiu pentru cumpărarea de măşti de protecţie, precizând că, dacă acesta nu a fost derulat în condiţii legale, va fi reziliat.

“A apărut în material că în procedura de achiziţii derulată de Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate s-a semnat un contract cadru cu o firmă din judeţul Giurgiu. I-am cerut ministrului Finanţelor să dispună o anchetă a Corpului de control la ONAC, aştept rezultatele acestei anchete. Sincer, mi se pare ciudat că o firmă care nu prea are istoric şi nu are experienţă în zona medicală să poată obţine un astfel de contract. Dacă contractul nu a fost derulat în condiţii legale va fi reziliat, iar persoanele implicate în semnarea acelui contract fără respectarea condiţiilor legale vor răspunde pentru această decizie”, a afirmat Orban, citat de Agerpres.

Ieri, Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a declarat la RFI că ”specula și contractele abuzive” nu vor fi tolerate: ”Ne-a fost semnalat acest caz în mai multe situații, în baza mai multor solicitări și în acest moment la Ministerul Finanțelor Publice a fost dispus un control în acest caz, pentru a verifica modul în care s-a făcut această achiziție. (…) Deocamdată nu avem concluziile Corpului de Control, s-a dispus o anchetă a Corpului de Control la nivelul Ministerului Finanțelor Publice în acest caz și când vom avea concluziile, o să putem comunica ce s-a întâmplat. Semnalul pe care vrem să-l transmitem este că pot apărea diverse situații de speculă sau de achiziții abuzive și aceste situații vor fi verificate și sancționate. Nu avem nici o toleranță în această privință”.

Hotnews a scris că o firmă dintr-o comună din Giurgiu a reușit să vândă Guvernului 1,75 milioane de măști de protecție, pentru 56 milioane lei, la un preț mediu de 32 lei bucata. Prețul este ridicat în condițiile în care măști de acest tip, FFP2 sau FFP3, costau în medie 10 lei. Mai exact, scrie Hotnews,  potrivit unei situații a achizițiilor directe publicate de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, au fost încheiate două acorduri cadru cu firma Romwine&Cofee SRL, pentru achiziția a câte 875.000 măști de tip FFP2 sau FFP 3. Primul acord este în valoare de 22,8 milioane lei, iar al doilea de 33,2 milioane lei.

 

 

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

52 de minute ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

o oră ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

o oră ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

o oră ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

o oră ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More