Categories: Fără categorie

Orban, despre dosarul achiziţiei de măşti neconforme: Nu am absolut nicio legătură; nu am comunicat cu Piţurcă de ani de zile

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, luni, cu privire la dosarul privind achiziţia de produse medicale în pandemie în care a fost reţinut Victor Piţurcă, că nu are nicio legătură cu acest subiect şi că nu a comunicat cu acesta din 2018, menţionând că oricine a încălcat legea trebuie anchetat şi pedepsit.

“Nu ştiu nimic, eu nu am mai comunicat cu Victor Piţurcă de ani de zile, în perioada guvernării chiar n-am avut nicio comunicare. Dacă a distribuit măşti neconforme în spitale ale Ministerului Apărării, aici ar trebui să răspundă ministrul Apărării, cei care s-au ocupat de managementul unităţilor sanitare din zona Ministerului Apărării şi managerii unităţii spitaliceşti. Trebuie văzut exact despre ce contract este vorba”, a afirmat Orban, întrebat pe acest subiect.

El a subliniat că oricine a profitat de pandemie şi a încălcat legea trebuie anchetat şi pedepsit.

“În ceea ce mă priveşte pe mine, eu nu am ştiinţă. Eu am spus foarte clar pe acest subiect: oricine a încălcat legea, oricine a încercat să profite de pandemie astfel încât să obţină câştiguri ilegale sau nu a distribuit măşti în conformitate cu standardele de calitate trebuie să fie anchetat şi pedepsit, dacă a încălcat legea. Nu am absolut nicio legătură cu subiectul. (…) Victor Piţurcă a participat doar la manifestarea de la lansarea candidaturii mele la Primăria Capitalei în 2008. Eu v-am spus că din 2018 nu am comunicat cu domnul Piţurcă”, a adăugat Orban, potrivit Agerpres.

Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar privind achiziţia de produse medicale în pandemie, au precizat, luni, pentru AGERPRES, surse judiciare.

În dosar a mai fost reţinut şi directorul general al Romarm, Gabriel Ţuţu.

Articole recente

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

10 minute ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

15 minute ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

22 de minute ago

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei este anchetat, potrivit presei de stat

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei, Lin Jingzhen, este anchetat pentru o presupusă încălcare a legii…

28 de minute ago

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

49 de minute ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More