Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa: Facebook
Premierul Ludovic Orban a afirmat luni, după ce moţiunea depusă de PSD împotriva ministrului Finanţelor a fost adoptată de Senat, că nu va lua nicio măsură în cazul lui Florin Cîţu.
El a declarat, la finalul unei întrevederi cu membrii Asociaţiei Municipiilor din România, că este mulţumit de ministrul Finanţelor, susţinând că moţiunea a fost “o mişcare politicianistă ieftină”, potrivit Agerpres.
“Voturile lor nu sunt altceva decât să îi ridice un soclu domnului ministru al Finanţelor, iar în ceea ce mă priveşte pe mine sunt foarte mulţumit de domnul ministru al Finanţelor şi sub nicio formă nu am de gând să iau vreo decizie legată de domnia sa”, a spus Orban.
Acesta a adăugat că nu acceptă ca ministrul Finanţelor “să fie judecat de cei care au făcut praf bugetul în ultimii trei ani de zile”, subliniind că PSD ar trebui să fie ultimul partid care să exprime o opinie pe tema finanţelor publice din România.
Totodată, premierul a spus că fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, “ar trebui să dea seamă în altă parte pentru dezastrul bugetar pe care l-a lăsat”.
Programul de răscumpărare gigant, de până la 20% din companie, propus de One United Properties,…
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…
Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…
Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…
După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…
This website uses cookies.
Read More