Politica

Orban: Eu am căutat să discut cu premierul, să ajungem de comun acord la o propunere pentru ministru de Finanţe

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că a încercat să aibă o discuţie cu premierul Florin Cîţu în urma căreia să ajungă la o propunere pentru funcţia de ministru al Finanţelor pe care să o susţină amândoi.

“Aş prefera să nu mă pronunţ pe această nominalizare (Dan Vîlceanu este propunerea premierului pentru funcţia de ministru de Finanţe – n.r), şi eu am auzit-o în conferinţă de presă. Eu am căutat să am o discuţie cu premierul, să ajungem de comun acord la o propunere pe care să o susţinem amândoi, aşa cum a fost şi propunerea care a venit din partea premierului Cîţu privind fostul ministru de Finanţe, pe care am agreat-o şi eu şi a agreat-o şi preşedintele – Alexandru Nazare”, a spus Orban la Realitatea Plus.

El a adăugat că Dan Vîlceanu trebuie verificat din punctul de vedere al competenţei şi integrităţii înainte de a fi propus pentru funcţia de ministru de Finanţe.

“Eu încă de la început am discutat despre faptul că este bine să discutăm împreună şi să venim cu o propunere comună care să fie supusă validării Biroului Politic Naţional. Eu nu neg, premierul este normal să îşi dorească un ministru de Finanţe cu care are o chimie bună, în care are încredere, este firesc asta, vă spun că e un lucru natural. Primul ministru pe care şi-l numeşte un premier este ministrul Finanţelor, pentru că e principalul colaborator. (…) Nu cred că acum e important un vot competitiv în Biroul Politic Naţional, pentru noi important este să susţinem un ministru de Finanţe care să ne confere garanţia faptului că are capacitatea de a gestiona Ministerul Finanţelor”, a afirmat Orban, potrivit Agerpres.

Articole recente

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în…

35 de minute ago

Ministrul Radu Miruță a demis 21 de administratori speciali, de la 21 de societăți ale statului român

Ministrul Economiei Radu Miruță a anunțat că a demis 21 de administratori speciali ai companiilor…

o oră ago

România, prima în UE la inflația medie anuală pe 2024

de Dan Pălăngean România a înregistrat în 2024 cea mai mare inflație MEDIE anuală dintre…

2 ore ago

MAGNOR își dublează cifra de afaceri și realizează profituri de aproape trei ori mai mari în primul semestru din 2025

În prima jumătate a anului, cifra de afaceri a MAGNOR, companie românească specializată în tranzacționarea…

2 ore ago

SUA: Harris îşi reglează conturile cu Biden şi consilierii acestuia

Kamala Harris îşi reglează conturile cu Joe Biden şi anturajul acestuia într-o carte care va…

3 ore ago

Nicuşor Dan: Nu sunt deloc mulţumit de situaţia din educaţie; vom evalua cu cifrele pe masă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu este "deloc" mulţumit de situaţia din educaţie…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More