Categories: Fără categorie

Orban: Ideea taxei pe cogenerare era de a furniza resurse financiare pentru a investi în centrale moderne pe cogenerare cu un randament mare. Banii pur şi simplu s-au dus către CET-uri, sunt CET-uri care au maşini multe, care au echipe de fotbal

Premierul Ludovic Orban spune că în România există patru forme de subvenţionare a energiei termice şi arată că, deşi au avut fonduri, multe dintre CET-urile din subordinea administraţiei publice au făcut cheltuieli precum achiziţionarea de autovehicule sau finanţarea unor echipe de forbal în loc de modernizarea centralelor. “80% din banii care sunt cheltuiţi pentru achiziţionarea combustibilului, 80% se duc în aer, sau în pământ sau prin pereţi, pierderi de căldură prin pereţi”, afirmă Ludovic Orban.

Ludovic Orban a afirmat, miercuri seară, la B1 Tv, că ajutorul de încălzire este “singurul ajutor care se dă corect”, care se dă în funcţie de baremul veniturilor, potrivit news.ro.
 
Potrivit premierului, în ceea ce priveşte celelalte forme de ajutor, una este subvenţia pentru diferenţa de preţ în ceea ce priveşte gigacaloria pe care o suportă bugetele locale, alta este acordată în baza unui program lansat în anul 2006, prin care de la Guvern se transmit fonduri către autorităţile locale pentru achiziţionarea de combustibil. 
 
“Mai există o formă, este taxa pe cogenerare. O plăteşte fiecare cetăţean român, este o taxă a cărui cuantum este stabilit de ANRE, cuantumul din factura se duce la Transelectrica şi Transelectrica duce banii către cei care furnizează energie termică în sistem de cogenerare. Ideea iniţială a acestei taxe era aceea de furniza resurse financiare pentru a investi în centrale moderne pe cogenerare cu un randament mare. Banii ăştia pur şi simplu s-au dus către CET-uri, sunt CET-uri care au maşini multe, care au echipe de fotbal, sunt CET-uri care au tot felul de cheltuieli”, a spus premierul.
 
Acesta a spus că la nivel naţional câteva CET-uri din ţară au fost modernizate, dând exemplul unor centrale de la Botoşani şi Bacău, iar la Bucureşti randamentul CET-urilor private este mult mai mare decât al celor publice.
 
“CET-urile în Bucureşti, cred că unul singur are randament de peste 50%, celălalt sub 50%, iar randamentul pe care îl au sistemele de furnizare a energiei termice după evaluarea pe care am făcut-o e în jur de 20% aşa, cu generozitate. Adică 80% din banii care sunt cheltuiţi pentru achiziţionarea combustibilului, 80% se duc în aer, sau în pământ sau prin pereţi, pierderi de căldură prin pereţi”, a mai spus Ludovic Orban.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

2 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More