Categories: Fără categorie

Orban: Licitaţia pentru măştile destinate persoanelor vulnerabile, contestată de o firmă “abonată a Primăriei Capitalei”

Premierul Ludovic Orban a declarat că licitaţia de la Ministerul Sănătăţii care viza achiziţionarea de măşti pentru persoanele defavorizate a fost contestată şi apoi atacată la Curtea de Apel de către o firmă “abonată a Primăriei Capitalei”, iar modul în care a depus aceste contestaţii indică faptul că “încearcă să împiedice finalizarea contractului”, potrivit Agerpres.

“Am alocat din fondul de rezervă al Guvernului, peste bugetul Ministerului Sănătăţii, suma necesară pentru a putea achiziţiona aceste măşti. S-a derulat o procedură de achiziţie, s-a declarat câştigătoare o firmă care a venit cu măşti cu 0,68 de lei, cu termen de livrare stabilit. A existat o firmă, căreia am să îi dau numele, Best Achiziţii SRL, un abonat al reţelei Primăriei Capitalei, care a contestat. Felul în care contestă mie îmi arată că, de fapt, încearcă să împiedice finalizarea contractului, astfel încât să nu se distribuie măştile. Nu poţi să îmi ataci în ultima zi a termenului legal în care se stabileşte câştigătorul contractului. După aceea, la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dă soluţie, respinge contestaţia şi mai aşteaptă până la capătul celor 10 zile, parcă sunt, termenul limită în care urma să se încheie contractul şi îmi atacă în instanţă, la Curtea de Apel”, a spus Orban, duminică, pe B1 Tv, întrebat dacă licitaţia pentru măştile pentru persoanele defavorizate s-a încheiat.

El a adăugat că este convins că la Curtea de Apel se va judeca cu celeritate şi se va lua o decizie imediat.

“E vorba de 2.300.000 de români care au venituri mici şi care au nevoie de această formă de sprijin din partea Guvernului, pe care noi am hotărât-o în urmă cu două luni. Mie mi se pare o atitudine de boicotare a acestei licitaţii felul în care s-au formulat contestaţiile. Mai sunt alte licitaţii, pot să se ducă firmele dacă au oferte bune, pot să se ducă oriunde se organizează licitaţii, licitaţia asta care vizează persoanele vulnerabile, care vizează protejarea acestor persoane, acest fel de a trata, îmi arată o lipsă totală de înţelegere a situaţiei”, a mai menţionat premierul Ludovic Orban. 

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

26 de minute ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

34 de minute ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

4 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

4 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

4 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More