Politica

Orban: Nu candidez la preşedinţia PNL pentru un nou mandat ca să mă aflu în treabă

Preşedintele PNL Ludovic Orban a afirmat vineri, la Arad, că a decis să candideze pentru un nou mandat deoarece are capacitatea de a conduce partidul către obţinerea unor noi victorii electorale.

“Nu candidez la preşedinţia Partidului Naţional Liberal pentru un nou mandat ca să mă aflu în treabă. Am luat decizia de a candida pentru că ştiu că am capacitatea, energia, forţa, priceperea, dăruirea pentru a duce în continuare Partidul Naţional Liberal spre victorii, spre guvernare şi spre realizări, aşa cum am avut noi de-a lungul întregii istorii”, a spus Orban în faţa delegaţilor la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Arad, potrivit Agerpres.

“Noi suntem Partidul Naţional Liberal, nu suntem orice alt partid. Noi am adus modernizare, dezvoltare, infrastructură, noi am creat cu adevărat şansa pentru fiecare român de a se realiza în viaţă şi avem cu adevărat forţa de a câştiga respectul lumii întregi”, a mai spus liderul liberal, care s-a declarat foarte mulţumit de activitatea organizaţiei judeţene din Arad.

Pentru funcţia de preşedinte al PNL Arad candidează actualul lider al organizaţiei, europarlamentarul Gheorghe Falcă.

Articole recente

ASF va începe procesul de desemnare a unui număr de trei membri ai Consiliului de Administrație al Fondului de Garantare a Asiguraților

Autoritatea de Supraveghere Financiară va începe procesul de desemnare a unui număr de trei membri…

2 ore ago

FIDELIS de septembrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20% 

Începând de astăzi, 5 septembrie, până vineri, 12 septembrie, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu…

2 ore ago

Kurier: Compania austriacă OMV intenţionează să facă reduceri de personal, în special la Petrom

Fostul CEO Rainer Seele ar putea reveni în curând în consiliul de supraveghere al companiei…

4 ore ago

Acționarii Oil Terminal au prelungit mandatele de administratori provizorii pentru Luminița Vlădescu și Manuela Petronela Stan Olteanu; Ion Lungu, înlocuit cu Mircea Valentin Cârlan

Acționarii Oil Terminal au prelungit mandatele de administratori provizorii pentru Luminița Vlădescu și Manuela Petronela…

4 ore ago

Trump avertizează că vor fi introduse tarife „destul de substanțiale” pentru cipuri, dar semnalează că Apple și alții vor fi în siguranță

Președintele Donald Trump a reiterat avertismentul că va impune în curând tarife „destul de substanțiale”…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More