Politica

Orban: Nu văd o altă soluţie politică decât coaliţia formată din PNL, USR PLUS şi UDMR

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a reiterat, sâmbătă, la Blaj, că nu vede o altă soluţie politică pentru a asigura o guvernare responsabilă pentru România decât coaliţia care a fost formată între PNL, USR PLUS, UDMR, cu sprijinul grupului minorităţilor, afirmând că speră ca această criză politică să fie depăşită cât mai repede.

“Mesajul meu a fost întotdeauna foarte limpede. Nu văd altă soluţie politică pentru a asigura o guvernare responsabilă pentru România decât alianţa care a fost formată între PNL, USR PLUS, UDMR, cu sprijinul grupului minorităţilor. Sper să depăşim criza cât mai repede, să ne aşezăm la masa discuţiilor şi să putem să refacem coeziunea coaliţiei de guvernare, astfel încât să ne îndeplinim obiectivele importante pe care ni le-am stabilit în programul de guvernare”, a declarat preşedintele PNL, potrivit Agerpres.

Ludovic Orban a spus, din nou, că această criză “putea fi evitată’ şi că deciziile care au dus la aceasta au fost luate la nivel guvernamental, fără consultarea şi fără acordul său, ca preşedinte al PNL.

Întrebat de presă dacă l-ar tenta funcţia de premier, Orban a susţinut că ceea ce îl interesează este să fie depăşită criza cât mai repede şi să fie refăcută coeziunea coaliţiei de guvernare.

“Deocamdată suntem într-o procedură declanşată în urma unei crize politice şi guvernamentale, procedura moţiunii de cenzură. Noi vom apăra guvernul condus de premierul PNL. În funcţie de deznodământ, vom lua deciziile ulterior”, a spus Ludovic Orban.

El a reiterat că niciun parlamentar al PNL nu va susţine moţiunea de cenzură.

Întrebat dacă el crede că va trece moţiunea, Orban a spus că “socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu socoteala din târg”. “Nu se ştie exact. Evident, noi ne vom bate astfel încât să împiedicăm adoptarea moţiunii”, a susţinut liderul PNL.

Ludovic Orban a mai spus că nu a vorbit cu preşedintele Klaus Iohannis de când a început această criză politică.

Liderul PNL a participat sâmbătă la Blaj la şedinţa Colegiului Director Judeţean (CDJ) PNL Alba, în care a fost prezentată moţiunea sa de candidatură la preşedinţia PNL

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

3 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

4 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

5 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More