Categories: Fără categorie

Orban: O să solicit MFP alimentarea imediată a conturilor pentru plata măsurilor active

Premierul Ludovic Orban a solicitat conducerii Ministerului Finanţelor să considere “prioritate zero” alimentarea conturilor din care se vor face plăţile către agenţii economici care au aplicat la măsuri active de sprijin privitoare la piaţa muncii.

“O să solicit Ministerului Finanţelor, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a rectificării, alimentarea imediată a contului pentru plăţile datorate pentru măsurile active, 41,5% din salariul brut pentru angajaţii care au revenit în activitate după şomajul tehnic şi măsurile active (…) pentru persoanele aflate aproape de pensie şi pentru românii care s-au întors din diaspora şi sunt în căutarea locurilor de muncă. (…) Deci, prioritate zero alimentarea imediată a conturilor, astfel încât să putem să facem plăţile către agenţii economici care au formulat solicitări”, a declarat Ludovic Orban, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

El a adăugat, adresându-se ministrului Muncii, că Executivul trebuie să fie pregătit pentru efectuarea acestor plăţi.

“Noi suntem pregătiţi, ne lipsesc fondurile pentru a efectua plăţile, toate dosarele au fost verificate, suntem cu ele la zi”, a precizat ministrul Muncii, Violeta Alexandru. 

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

o oră ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

o oră ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

o oră ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

o oră ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More