Politica

Orban: Plata salariilor şi pensiilor este o prioritate; va fi o creştere a salariului minim, lumea să stea liniştită

Plata salariilor şi pensiilor este o prioritate, iar în sectorul public vom căuta să dăm salarii numai acelor angajaţi care îşi fac treaba şi care sunt competenţi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, premierul Ludovic Orban.

“Cu siguranţă, toate salariile şi pensiile vor fi plătite. De asemenea, există o legislaţie în vigoare pe care o respectăm. Aş vrea să mai spun o dată că toate minciunile gogonate ale fostului Guvern şi ale liderilor PSD privitoare la tăieri de plăţi, de salarii, aiuristice, fac parte din sistemul de dezinformare practicat de liderii PSD. Cu siguranţă, plata salariilor şi pensiilor este o prioritate. În mod evident, vom căuta să dăm salarii numai acelor angajaţi din sectorul public care îşi fac treaba, care sunt competenţi, care au capacitate de a furniza servicii de calitate. Vom face un audit în două etape: un audit prin intermediul oamenilor specializaţi din interiorul ministerelor, după care, în faza a doua, vom realiza un audit extern care va viza şi entităţile din subordinea ministerelor. Cu siguranţă, vor continua diferite restructurări în diferite entităţi şi vom concentra practic anumite agenţii, autorităţi, după realizarea acestui audit. De asemenea, la fiecare minister va fi adoptată o nouă organigramă şi vor fi adoptate Hotărâri de Guvern pentru funcţionarea fiecărui minister”, a spus Orban, citat de Agerpres.

Premierul a subliniat că va fi lansată procedura de stabilire a creşterii salariului minim pe economie, în baza unei analize serioase.

“Salariul minim pe economie va creşte, de anul viitor. Vom lansa procedura de stabilire a creşterii salariului minim, evident în baza unei analize serioase, astfel încât propunerea de creştere a salariului minim să se bizuie pe indicatori economici obiectivi, pe realitatea din mediul privat. Vom consulta partenerii sociali. Va fi o creştere a salariului minim, lumea să stea liniştită”, a afirmat şeful Guvernului.

Premierul Ludovic Orban a participat, miercuri, la preluarea mandatului de ministru al Finanţelor de către Florin Cîţu.

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

o oră ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

o oră ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

o oră ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

o oră ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

2 ore ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More