Gaze naturale

Orban: România poate să elimine dependenţa de gazul rusesc; avem zăcăminte importante care trebuie exploatate

Deputatul neafiliat Ludovic Orban afirmă că România poate să elimine dependenţa de gazul rusesc, să-şi asigure consumul din producţia internă şi să devină exportator net de gaz natural într-un timp relativ scurt, punctând că există zăcăminte importante în care trebuie să înceapă exploatarea.

“În primele 9 luni ale anului 2021 importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 60% faţă de cele din 2020. Aproximativ 30% din gazul consumat provine din import. România poate sa elimine dependenţa de gazul rusesc, să îşi asigure consumul din producţia internă şi chiar să devină exportator net de gaz natural într-un orizont de timp relativ scurt. Avem zăcăminte importante, atât offshore cât şi onshore, în care trebuie să înceapă exploatarea”, a scris Orban, sâmbătă, pe Facebook.

El indică zăcămintele în care ar trebui să înceapă exploatarea.

“Zăcământul de la Caragele, estimat la aproximativ 30 de miliarde de metri cubi (cel mai mare zăcământ terestru descoperit în ultimii 30 de ani) este deţinut de ROMGAZ, care nu a fost capabil să înceapă exploatarea din 2016 până astăzi. Exploatarea zăcământului de gaze din perimetrul Neptun Deep, estimat la 42-84 miliarde de metri cubi, întârzie din cauza deciziei EXXON de a se retrage din proiect şi din cauza tergiversării negocierilor de preluare de către ROMGAZ a participaţiei de 50%, deţinute de compania americană. Cel mai aproape de începerea producţiei este perimetrul Midia, unde contractul de exploatare este deţinut de BSOG. Rezervele estimate sunt de 20-30 miliarde de metri cubi. Stadiul de realizare a proiectului este avansat (peste 70%) şi începerea producţiei poate asigura anual aproximativ 1 miliard de metri cubi anual, adică peste 10% din consumul anual al României. Un alt depozit offshore este cel din perimetrul Trident, cu rezerve estimate la 28-30 de miliarde de metri cubi. Contractul este deţinut de asocierea dintre Lukoil şi ROMGAZ, compania românească având o participaţie de 12%. Acest proiect bate pasul pe loc din cauza dificultăţilor de exploatare, care pot fi soluţionate printr-o înţelegere cu BSOG pentru aplicarea unui procedeu tehnic (tieback) care permite conectarea zăcămintelor la instalaţii de exploatare existente”, mai spune fostul preşedinte al PNL.

Orban afirmă că Guvernul, alte autorităţi şi companii ale statului implicate au obligaţia să trateze cu atenţie maximă aceste proiecte, să ia toate deciziile necesare şi să elimine toate blocajele existente, pentru a da drumul la producţie cât mai repede, potrivit Agerpres.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

11 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

12 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

12 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

12 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

13 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More