Categories: Politica

Orban: Sunt un susţinător categoric al cotei unice de impozitare

Deputatul Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, a declarat duminică, la Galaţi, că este un susţinător “categoric” al cotei unice de impozitare, care este o formă de echitate fiscală.

“În ceea ce priveşte impozitul pe venit, eu sunt un susţinător categoric al cotei unice de impozitare, este o formă de echitate fiscală, este un principiu care ţine chiar de Constituţie şi care ţine de egalitatea în faţa legii, tu nu poţi să-l sancţionezi pe cel merituos (…). De ce să-l sancţionezi pe cel care munceşte mai mult, care este mai performant, care are productivitate mai mare şi care câştigă mai mult, de ce să-l sancţionezi luându-i un procent mai mare din venitul pe care îl merită, decât unul care e pe salariul minim? Nu are nicio logică (…). Pe principiul ăsta, în curând o să băgăm sistem progresiv şi pe contribuţii. Şi pe contribuţia de sănătate, de ce să plătească toţi 10% contribuţia de sănătate şi să nu plătească ăia care câştigă mai mult, 30%? După mintea pesediştilor, o să le treacă prin cap să ceară mai mult şi după contribuţia de pensii şi până la urmă, ăla care munceşte mai mult, să nu mai aibă nicio diferenţă pentru că plăteşte mai mult impozit decât câştigă el, în buzunarul lui. Şi aşa taxarea muncii în România e mai mare, în raport cu media europeană. Sunt categoric în favoarea procentului cotei unice, care să fie valabil pentru toţi”, a precizat Orban, la o conferinţă de presă.

În context, Orban a menţionat că, din punct de vedere administrativ, partidul său ţinteşte constituirea de organizaţii locale în cel puţin jumătate din localităţile judeţului Galaţi, până la sfârşitul anului.

“Noi avem ca obiectiv naţional, până la sfârşitul anului, să constituim organizaţii locale în cel puţin jumătate dintre localităţile judeţului. De asemenea, să constituim comisii de specialitate cu specialişti apreciaţi, oameni care au făcut ceva în viaţa lor, în fiecare domeniu de activitate, pentru că toate soluţiile, toate proiectele sectoriale, toate proiectele de legi care vor implementa soluţiile vrem să le facem cu aportul specialiştilor, cu aportul oamenilor care se confruntă cu problemele care există în fiecare domeniu, astfel încât ele să stea în picioare, să fie realiste şi să fie fezabile aceste soluţii, să aibă efecte benefice. De asemenea, vrem să punem la punct până la sfârşitul anului sistemul de comunicare al partidului”, a arătat Orban.

Articole recente

UE şi Norvegia au stabilit să-şi consolideze cooperarea pentru garantarea aprovizionării cu gaze

Uniunea Europeană şi Norvegia au stabilit să-şi intensifice cooperarea pentru a garanta surse adiţionale de…

10 ore ago

Klaus Iohannis a reafirmat la Bruxelles convingerea privind viitorul european al regiunii Balcanilor de Vest

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi…

11 ore ago

Fondul Proprietatea a anunțat încheierea ofertei de răscumpărare; indice de alocare – 0,2393196964

Fondul Proprietatea a anunțat încheierea ofertei de răscumpărare, indicele de alocare fiind de 0,2393196964, potrivit…

11 ore ago

Hackerii au furat 100 de milioane de dolari în criptomonede de la Horizon

Hackerii au furat 100 de milioane de dolari în criptomonede de la Horizon, o așa-numită…

12 ore ago

Posibilitatea transformării grupurilor de luptă aliate în brigăzi, decisă la Summitul NATO de la Madrid (surse)

Posibilitatea ridicării grupurilor de luptă din România şi din alte ţări estice la rang de…

12 ore ago

Ucraina e “un viitor partener egal pentru cel puţin 27 de ţări UE”, afirmă Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat acordarea statutului de ţară candidată la aderare Ucrainei, despre…

12 ore ago