Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că parlamentarii liberali vor vota pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
“Am decis în unanimitate, în Biroul Politic am luat această decizie, ca să nu mai existe niciun dubiu, susţinerea proiectului de lege care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor prin care se desfiinţează pensiile speciale ale parlamentarilor. Noi vom vota, când se va introduce în dezbaterea camerelor reunite, acest proiect de lege, noi vom vota ‘pentru'”, a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă PNL susţine proiectul de lege pe această temă depus de PSD, Orban a spus: “PNL a înaintat proiectul de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale încă din legislatura trecută. De asemenea, ca să fiu corect, există un proiect de lege înaintat şi de partenerii noştri de la USR PLUS, iar în legislatura trecută, când PSD a avut majoritate parlamentară, aceste două proiecte de lege au fost ţinute în sertare. Mai mult decât atât, preşedintele PSD, întrebat fiind când a jucat comedia cu demisia, dacă susţine proiectele de lege de desfiinţare a pensiilor speciale pentru parlamentari, nu a spus că le susţine, pentru că dacă le-ar fi susţinut, ele ar fi fost adoptate”.
Orban a afirmat că cea mai simplă cale de a rezolva această problemă este adoptarea proiectului de lege depus de PNL.
“Nu au vrut să rezolve această problemă. Acum, când avem noi majoritate şi arătăm clar că vrem să rezolvăm această problemă, încearcă şi ei să prindă trenul. L-au pierdut. Să nu uităm niciodată că cel care a introdus pensiile speciale pentru parlamentari, ca aproape toate pensiile speciale, a fost PSD când a avut majoritate parlamentară. PNL a votat împotriva modificării legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor care a instituit acest drept pentru parlamentari”, a mai spus Orban.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More