Politica

Orban: Votul – extrem de important; este singura formă de manifestare care poate să aducă o schimbare în bine

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, copreşedinte al Alianţei Dreapta Unită, a subliniat, duminică, la ieşirea de la urne, importanţa votului, având în vedere că vot cu vot se creează “masa critică” care poate să schimbe lucrurile în bine.

“Un vot este extrem de important, pentru că vot cu vot se creează, de fapt, masa critică care poate să schimbe lucrurile în bine atunci când lucrurile nu funcţionează aşa cum trebuie, aşa cum este şi astăzi”, a afirmat Orban, duminică, la Şcoala Gimnazială nr. 1 din localitatea ilfoveană Dobroieşti, unde şi-a exprimat votul la alegerile locale şi europarlamentare.

El a menţionat că se aşteaptă la o prezenţă “foarte mare” la vot. Potrivit copreşedintelui ADU, singura formă de manifestare care poate să aducă o schimbare în bine în viaţa fiecărei comunităţi şi a României este votul, potrivit Agerpres.

“Mă aştept la o prezenţă foarte mare la vot, pentru că în toată campania am întâlnit extrem de multă nemulţumire a oamenilor, nemulţumire faţă de creşterea preţurilor, nemulţumire faţă de tratamentul care li se acordă din partea autorităţilor, o nemulţumire faţă de creşterea taxelor şi impozitelor şi contribuţiilor, o nemulţumire faţă de lipsa de perspectivă, în special a oamenilor tineri, care absolvă instituţiile de învăţământ de diferite grade”, a spus Ludovic Orban.

El a mai susţinut că există nemulţumiri şi cu privire la modul în care funcţionează sistemul de sănătate şi este organizat sistemul de învăţământ.

“Există o nemulţumire care sper să se manifeste, iar singura formă de manifestare care poate să aducă o schimbare în bine în viaţa fiecărei comunităţi şi în viaţa României este votul şi votul exprimat pentru această schimbare”, a transmis Orban.

Totodată, preşedintele Partidului Forţa Dreptei a îndemnat la exercitarea votului pentru europarlamentare.

“Am un mesaj foarte simplu: ‘Dacă tot veniţi la vot, votaţi la europarlamentare!’. E foarte important cine reprezintă România în Parlamentul European. Multe decizii care se iau la nivelul Parlamentului European, la nivelul Comisiei Europene, al Consiliului Uniunii Europene ne afectează viaţa de zi cu zi şi pot să genereze oportunităţi de dezvoltare pentru România, pot să genereze atragerea de fonduri pentru România, pot să genereze reglementări care să creeze avantaje cetăţenilor români. Ca atare, votaţi şi la europarlamentare, nu numai la locale”, a completat Ludovic Orban.

Articole recente

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

3 minute ago

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

o oră ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

2 ore ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

2 ore ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

2 ore ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More