Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
Guvernul a discutat astăzi, în primă lectură, ORDONANȚA DE URGENȚĂ privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și stabilirea schemei de subvenționare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece.
Potrivit Ordonanței, “având în vedere situația din sistemul energetic național determinată creșterea prețului la energie electrică și gaze naturale la nivel internațional, precum și efectele provocate de aceste creșteri pentru populația României este necesară reglementarea unui mecanism de compensare pentru perioada noiembrie 2021- martie 2022 astfel încât prețurile la energie electrică și gaze naturale plătite de către consumatorul casnic să nu conducă către sărăcie energetică”.
OUG precizează: “Pentru sprijinirea consumatorilor casnici în sezonul rece 2021-2022 se stabilește o schema de acordare a unei subvenții lunare pentru plata prețului final aferent consumului de energie electrice și gaze naturale pentru lunile noiembrie 2021 — martie 2022, diferența de preț final acordată drept subvenție urmând a fi suportată de la bugetul de stat, prin compensări ale furnizorilor de energie electrică și gaze naturale.
Schema de acordare a subvenției lunare este prevăzută în anexa nr. I la prezenta ordonanță de urgență. (vezi mai jos)
Valorile lunare de referință pentru calculul subvenției acordate consumatorilor casnici pentru consumul propriu de energie electrică și gaze naturale sunt cele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta ordonanță de urgență și pot fi actualizate periodic prin ordin comun emis de Ministrului Energiei, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Ministrul Finanțelor.
Consumatorii casnici de energie electrică și gaze naturale beneficiază de această subvenție în situația în care se încadrează în limitele de consum prevăzute în anexa nr. 2, și dacă nu beneficiază de subvenția acordată pentru consumatorul vulnerabil.
Subvenția acordată consumatorului casnic va fi consemnată/cuprinsă în factura emisă de furnizorul de energie electrică/gaze naturale, urmând ca acesta să beneficieze de o compensare în condițiile prezentei ordonanțe de urgentă.
Mecanismul de compensare, inclusiv ordinea de stingere creanțelor pentru furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi stabilite prin ordin al Ministrului Finanțelor.
Cuantumul compensării prevăzute la art I alin. (l) se stabilește în baza documentelor justificative puse la dispoziție de către fumizorii de energie electrică și gaze naturale pe baza consumului aferent fiecărui consumator casnic conform prevederilor stabilite prin ordinul emis de Ministrul Finanțelor potrivit alin (l).
Operatorii economici furnizori de energie electrică și gaze naturale au obligația se a pune în aplicare prevederile prezentei ordonanțe de urgență”.
Tăierea salariilor din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară este un plan scris la repezeală, în…
Hidroelectrica informează toți clienții că facturile aferente consumului lunii iulie 2025 sunt emise conform perioadei…
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că există condiţii bune ca săptămâna viitoare coaliţia de…
Premierul Ilie Bolojan spune că punerea bazelor militare la dispoziţia aliaţilor din NATO ar putea…
Facturile emise, începând cu luna august 2025, vor conține TVA în cotă standard de 21%,…
Acționarii Bursei de Valori București (BVB) au fost convocați, pe 29 septembrie, pentru aprobarea participării…
This website uses cookies.
Read More