Afaceri

Organizaţia Patronală Port Business Association avertizează: “Guvernanţii nu înţeleg actuala relevanţă strategică şi economică a Portului Constanţa”

Guvernanţii nu înţeleg actuala relevanţă strategică şi economică a Portului Constanţa, susţine Organizaţia Patronală Port Business Association într-un comunicat de presă.

Săptămâna trecută, la sediul Administraţiei Porturilor Maritime S.A. Constanţa, a avut loc întâlnirea tehnică dintre reprezentanţii Constanţa Port Business Association (CPBA) şi secretarii de stat în Ministerul Transporturilor: Ion Popa, responsabil cu sectorul transporturilor navale şi Stelian Bogdan Mândrescu.

Pe agenda întâlnirii s-au aflat teme de interes major referitoare la cel mai valoros obiectiv din sistemul naţional al transporturilor din România: Portul Constanţa. Dialogul dintre reprezentanţii operatorilor şi delegaţia ministerială a avut loc în siajul discuţiei purtate miercuri, 06 iulie, cu ministrul transporturilor Sorin Grindeanu.

Organizaţia Patronală Port Business Association spune că importanţa Portului Constanţa a crescut în contextul războiului din Ucraina, accentuându-i rolul strategic în reţeaua internaţională (şi mai ales europeană) a transporturilor: “Nevoia de acomodare a volumelor mari de mărfuri a atras atenţia Guvernului şi, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, se încearcă găsirea unor soluţii la probleme formulate în mod repetat de-a lungul ultimelor decenii, ca de pildă: nivelul Dunării şi refuzul categoric al părţii bulgare de a draga sectoarele de Dunăre din responsabilitate, limitele economiei de piaţă în ceea ce priveşte mărfurile din amonte şi mărfurile din Ucraina, proiectele cu finanţare europeană, viziunea de dezvoltare a portului Constanţa.

Pe parcursul întâlnirii, deşi reprezentanţii Portului Constanţa au manifestat deschidere, aceştia s-au confruntat cu o înţelegere deficitară a problematicii din partea secretarului de stat S. B. Mândrescu, care a tratat întrevederea cu superficialitate.

Obiectivul unor asemenea reuniuni este de a schiţa viitorul industriei portuare din România, al cărei fanion rămâne portul Constanţa. Mii de locuri de muncă şi procente din PIB-ul României depind de realismul manierei în care sunt tratate aceste problematici. Singurul mod în care putem obţine rezultate pozitive derivă dintr-un parteneriat onest între CPBA şi reprezentanţii autorităţilor publice pentru dezvoltarea acestui domeniu de activitate. CPBA îşi exprimă disponibilitatea la dialog susţinut şi încrederea că viitoarele sesiuni de lucru vor aduce salutare beneficii pentru economia românească.

Constanţa Port Business Association este asociaţia care are printre membrii săi cea mai mare parte a operatorilor portului Constanţa. Profilul statistic al asociaţiei este conturat din: 500 de milioane de euro cifră anuală de afaceri cumulată, peste 5.000 – numărul locurilor de muncă directe, milioane de euro investiţii în terminalele operate în portul Constanţa. Membrii asociaţiei derulează volume de trafic cifrate la milioane de tone anual. Avem astfel imaginea importanţei operatorilor portuari din Constanţa în cadrul sistemului naţional de transport, importanţă accentuată azi, când volumele suplimentare generate de conflictul din Ucraina trebuie gestionate optimizat”.

Articole recente

IMM România solicită Guvernului lansarea unui pachet de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor

România are nevoie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, deoarece creşterea economică se realizează…

21 de minute ago

Tulsi Gabbard revocă autorizațiile de securitate pentru 37 de actuali și foști oficiali din domeniul securității naționale

Autorizațiile de securitate acordate de guvernul SUA pentru cel puțin 37 de actuali și foști…

40 de minute ago

Trump spune că SUA ar putea oferi sprijin aerian pentru a susţine un acord de pace în Ucraina

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi că a exclus desfăşurarea de trupe americane pe…

2 ore ago

Exim Banca Românească reduce dobânda minimă la creditele de nevoi personale şi majorează suma maximă acordată

Exim Banca Românească a lansat o nouă soluţie de finanţare pentru persoanele fizice, disponibilă începând…

2 ore ago

Buzoianu: Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă să manipuleze o reformă reală a Romsilva

Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă, astăzi, să manipuleze o reformă…

2 ore ago

Lupu (UniCredit Bank): Vom fi în măsură să oferim acces la piaţa locală de capital investitorilor instituţionali ce au pe radar România

Ca participant la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), UniCredit Bank va fi în măsură să…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More