International

Originile COVID-19: OMS a solicitat Washingtonului să comunice informaţiile pe care le deţine

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a îndemnat vineri toate statele să comunice informaţiile pe care le deţin despre originile COVID-19, după ce Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Departamentul pentru Energie din Statele Unite au afirmat că la originea pandemiei ar fi un accident de laborator produs în China, informează AFP, potrivit Agerpres.

În ultimele zile, originea pandemiei de COVID-19 a intrat din nou în atenţia publică.

”Dacă o ţară dispune de informaţii despre originile pandemiei, este esenţial ca aceste informaţii să fie partajate cu OMS şi comunitatea ştiinţifică internaţională”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, cu prilejul unei conferinţe de presă.

Nu este vorba despre ”găsirea unor vinovaţi”, a indicat el, ci de a ”înţelege mai bine felul în care s-a declanşat această pandemie pentru a putea preveni viitoare epidemii şi pandemii, să ne pregătim şi să răspundem”.

Directorul FBI, Christopher Wray, a estimat săptămâna aceasta că un accident produs într-un laborator din Wuhan, China, se află ”foarte probabil” la originea pandemiei de COVID-19, la două zile după ce o ipoteză similară a fost avansată de Departamentul american pentru Energie.

La o întrebare legată exact de acest subiect, Maria Van Kerkhove, responsabila OMS pentru răspunsul la pandemia de COVID-19, a explicat că agenţia a cerut informaţii de la înalţi responsabili ai Reprezentanţei americane pe lângă ONU de la Geneva.

”Am adresat solicitări (…) pentru obţinerea unor informaţii asupra celui mai recent raport al Departamentului pentru Energie, dar şi asupra rapoartelor suplimentare ale diferitelor agenţii americane”, a detaliat ea.

”Pentru moment, nu avem acces la aceste rapoarte sau la datele pe baza cărora au fost elaborate aceste rapoarte”, a afirmat ea.

Comunitatea ştiinţifică crede că este crucială cunoaşterea originii pandemiei de COVID-19 pentru a şti să combatem mai bine sau chiar să evităm o viitoare epidemie.

Articole recente

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

15 minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

25 de minute ago

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

4 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More