Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzOtilia Vilcu
Noile norme europene (Regulamentul REMIT actualizat) introduc noi direcții privind sancțiunile pentru manipularea pieţei în energie şi putem anticipa și pentru România o creștere a acestor sancțiuni până la 15-20% din cifra de afaceri a anului anterior, a declarat Otilia VÎLCU, Coordonator Practica de Concurență la GNP – Guia Naghi și Partenerii.
Domnia sa a spus: “Transpunerea regulamentului REMIT pe piața românească de energie este un subiect important și de noutate. Regulamentul REMIT a intrat în vigoare în 7 mai în versiunea sa actualizată, având parte de o reinventare.
Regulamentul REMIT a fost implementat în România din 2011, dar între 2011 și 2019 la nivel european doar șase decizii de sancționare au existat per total pentru manipulare de piață. La acea vreme, nu avea o vizibilitate foarte mare, nici un grad de aplicabilitate important în ceea ce privește manipularea de piață. Între timp lucrurile s-au schimbat. ANRE este una dintre autoritățile care a lucrat intens la aplicarea acestui regulament, , iar noi, în România, prin ANRE, eram anul trecut responsabili de aplicarea a peste jumătate din numărul tuturor amenzilor de la nivelul Uniunii Europene. Dacă discutăm despre modalitatea de implementare a REMIT, vedem că avem amenzi în România care pornesc de la 5% până la 10% din cifra de afaceri a operatorilor economici, obținută din activitatea licențiată în anul anterior sancționării”.
Recent, ANRE a amendat trei jucători de pe piață pentru manipularea pieței. Întrebată cum ar trebui să procedeze operatorii economici ca să nu mai primească amenzi atât de mari de la ANRE, doamna Otilia VÎLCU a spus:
“Conceptul de bază este să înțelegem ce este aceea manipulare de piață, ce este tentativa manipulării de piață, ce înseamnă insider-trading, cum am putea să ne punem la adăpost de astfel de practici, mai ales că sună ca și când ar fi vorba de o intenție malițioasă de a manipula piața. Nu este deloc așa!
În realitate, sancțiunile se aplică și pentru erori umane, pentru greșeli de interpretare, se aplică chiar și atunci când încerc să retrag un ordin pe care l-am lansat în mod eronat. Cuvântul-cheie este să avem programe de conformare, programe de compliance cu regulile acestea care sunt foarte specifice și care ni se aplică tuturor atunci când suntem operator pe piața angro de energie.
O conștientizare foarte aplicată la nivelul personalului este la fel de importantă și există și mecanisme de monitorizare, de prevenție prin cuvinte-cheie pe care le putem avea. Sunt destul de multe proiecte-pilot de automatizare care încearcă să prevină operatorii înainte de a face greșeli care duc la sancțiune, care le arată zonele sensibile”.
Referitor la regimul sancționator din România pe zona de manipulare de piaţă în energie, doamna Otilia VÎLCU a precizat:
“Anul trecut, la ediţia precedentă a Forumului Energiei, spuneam că amenzile între 5 și 10% din cifra de afaceri a operatorului economic sunt enorme, fără precedent și ne menţinem opinia.
Consiliul Concurenței are posibilitatea de a aplica amenzi de până la 10% din cifra de afaceri a operatorilor economici, dar nu pornește niciodată de la minim 5%, ci de la 0,2%, deci este un regim care permite adaptarea în funcție de gravitatea faptei, de durată, de acei indicatori care sunt esențiali și de modalitatea în care s-a petrecut fapta respectivă.
În România, la nivelul ANRE, avem amenzi de minim 5%, ceea ce este nemaivăzut. Dar vine Regulamentul, prin această nouă modificare, și ne arată că trebuie să ne îngrijorăm și mai mult. Pentru că acum minimul maximului amenzii este de 15% și nu se poate duce mai sus de 20%. Nu este implementat în România încă, dar este o direcție la nivel european. Prin urmare, putem anticipa și pentru România o creștere a acestor sancțiuni, ceea ce, din perspectiva noastră, ar fi extraordinar de îngrijorător. Asta înseamnă că, dacă pornim acum de la 5%, am putea ajunge la amenzi de 15, maxim 20% din cifra de afaceri a anului anterior.
Prezent la dezbatere, George Niculescu, preşedintele ANRE, a declarat că ANRE aplică sancţiunile stabilite prin lege, amenzile între 5 şi 10% sunt stabilite în legea 123/2012 prin legea 155 din 2020: “Practic, într-adevăr, până în 2020, amenzile pentru manipularea pieţei erau în cuantum fix, dar odată cu adoptarea legii aceste sancţiuni s-au transformat în cuantum din cifra de afaceri. Pentru transpunerea noii Directive o să fie nevoie de modificarea cadrului legislativ primar. Nu ANRE stabileşte cuantumul amenzii, ci cadrul legislativ primar, noi doar aplicăm legea”.
Otilia VÎLCU a spus: “Știm foarte bine care sunt și reglementările și limitările pe care le are ANRE atunci când aplică legea, pentru că, într-adevăr, dacă legislația impune un minim de 5%, Autoritatea trebuie să se conformeze. Ce ne-ar bucura, la nivelul nostru de practicieni, ar fi dacă am avea un set de instrucțiuni, un set de ordine care să vină în aplicarea legislației primare, legislație secundară care este în atributul Autorității și care ar veni fie să explice modalitatea de individualizare, fie să prevadă proceduri alternative de finalizare a investigațiilor, respectiv clemențe, recunoașteri, proceduri de settlement care ar face mai eficiente măsurile sancționatorii și măsurile pe care le-ar putea aplica Autoritatea”.
Despre regimul investițiilor străine directe, regulile FDI, doamna Vîlcu a spus: “Din decembrie anul trecut au existat modificări foarte ample ale cadrului de reglementare pentru Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 46, cea care se referă la investițiile străine directe. Investitorii români sunt și ei supuși acestor obligații de reglementare și de notificare prealabilă a oricăror investiții care depășesc suma de două milioane de euro. Atunci când avem o investiție în sectorul energetic, care este considerat un sector critic pentru securitatea țării, atunci când investim peste două milioane de euro în acest sector, trebuie să notificăm în prealabil și să așteptăm să fim autorizați de către Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe până să putem implementa investiția. Dacă nu așteptăm sau nu obținem autorizația această prealabilă, ne expunem la un risc de amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Există și soluții și vești bune, la nivelul CISD și prin secretariatul CISD – Consiliul Concurenței există o procedură foarte bine pusă la punct și care s-a dovedit a fi eficientă din perspectiva calendarului, durează undeva la o lună, o lună și jumătate, poate chiar două, pentru obținerea acestei autorizări prealabile, dar trebuie să știm și să avem exercițiul acesta de a merge să notificăm planul de afaceri pentru o perioadă de 12 luni consecutive atunci când facem investiții”.
Astronomer, compania ajunsă în atenţia tuturor după ce directorul său general a demisionat pentru că…
Radu Oprea, fostul ministru al Economiei, a analizat rezultatele financiare ale primelor 30 de companii,…
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că a discutat telefonic cu liderii Thailandei şi…
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat sâmbătă că este ''imperativ să se evite'' repetarea episoadelor…
Preşedintele Nicuşor Dan şi cancelarul federal Christian Stocker au subliniat, sâmbătă, interesul ambelor părţi de…
Câteva sute de persoane au manifestat sâmbătă în orașele scoțiene Edinburgh și Aberdeen în semn…
This website uses cookies.
Read More