Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuz
Cum apreciați evoluția piețelor pe care le supravegheați (asigurări, fonduri de pensii, piață de capital) în 2019?
Ovidiu Wlassopol: Anul acesta, piețele supravegheate au avut în general o evoluție pozitivă. Piața asigurărilor din Romania rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, se constată în primele 9 luni ale anului o creștere cu 9% a primelor brute subscrise față de valoarea înregistrată pentru perioada similară a anului trecut. Cresc însă constant și asigurările de viață și de sănătate. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, valoarea primelor brute subscrise pentru RCA a crescut, în primele nouă luni ale 2019, cu aproximativ 5%. Rămâne o concentrare a polițelor RCA, primii doi asiguratori având o cotă de piață de 71% din polițele subscrise.
Apetența fondurilor de pensii administrate privat (pilonul II) de a investi în piața de capital din România s-a menținut pe parcursul întregului an 2019. Comparativ cu luna decembrie 2018, ponderea titlurilor de stat în portofoliile fondurilor de pensii administrate privat a înregistrat o scădere. În același timp, portofoliile fondurilor de pensii administrate privat au înregistrat o creștere a alocării în acțiuni, de 3,56 puncte procentuale, ajungând la 21% din active. Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns la 61,53 miliarde de lei (12,95 miliarde de euro), la 30 septembrie 2019, în creștere cu 24,04% față de decembrie 2018.
Piața de capital de la București a primit decizia de trecere la piață emergentă în acest an. A fost una dintre cele mai importante decizii apărute în piața financiară în anul 2019. Toți indicii bursei românești au înregistrat evoluții pozitive, de peste 18%, în trimestrul III al anului 2019, comparativ cu 31 decembrie 2018. La finalul lunii septembrie anului 2019, capitalizarea bursieră de pe piața reglementată a atins nivelul de 170,46 miliarde lei, în ușoară creștere comparativ cu 30 septembrie 2018.
Care segment dintre cele 3 a avut cele mai multe dificultăți în acest an?
Ovidiu Wlassopol: Toate cele trei piețe supravegheate au avut dificultăți, unele au fost depășite, iar la altele se lucrează. Nu a existat unul dintre sectoarele supravegheate care să se remarce cu mai multe dificultăți în mod deosebit. Există probleme care se reflectă în acest an prin creșterea numărului de petiții față de anul precedent, preponderent pe zona asigurărilor. Datele din semestrul I arată că petițiile au crescut cu peste 87% față de perioada similară din anul precedent, iar la 9 luni trendul de creștere a numărului de petiții s-a menținut. Aproximativ 90 la sută din petiții privesc sectorul asigurărilor, iar din acestea 92% privesc asigurările de răspundere civilă obligatorii. Se încearcă îmbunătățirea conduitei, dar acest lucru cere timp. Poate ar trebui analizate și alte metode pentru scăderea numărului de petiții, decontarea directă obligatorie pentru toate polițele RCA ar scădea rapid numărul de petiții. Trebuie făcută o analiză și văzut dacă acest lucru ar influența substanțial prețurile polițelor RCA.
Care este opinia dvs. cu privire la legea FIA?
Ovidiu Wlassopol: Proiectul de act normativ elimină pragurile de deținere la SIF –uri, ceea ce va crește interesul investitorilor pentru acești emitenți. De asemenea, este o componentă importantă din strategia multianuală a Autorităţii de Supraveghere Financiară de elaborare a unui cadru legal armonizat cu practica europeană referitor la funcţionarea organismelor de plasament colectiv, altele decât organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (A.O.P.C.).
Proiectul de act normativ a fost întocmit cu luarea în considerare a următoarelor obiective, respectiv reclasificarea tipurilor de F.I.A. în funcţie de tipurile de investitori eligibili (profesionali sau de retail) sau corelarea cadrului legal naţional în materie de F.I.A. cu practica existentă în alte state membre cu pieţe de capital mature, precum Franţa, Irlanda şi Luxemburg. Totodată, se are în vedere crearea de noi mecanisme de finanţare a economiei prin configurarea de noi tipuri de fonduri de investiţii, precum și protecţia micilor investitori prin instituirea de noi reguli prudenţiale referitoare la investiţiile permise categoriilor de F.I.A. destinate acestora.
Apreciez că diversificarea tipurilor de organisme de plasament colectiv de tip F.I.A. va permite investitorilor din România să îşi majoreze la rândul lor investiţiile şi să crească volumul acestora. Legea FIA permite ca acestea să își stabilească politica de investiții ca fiind una diversificată sau o pot încadra pe diverse paliere, precum specializată în acțiuni, în obligațiuni, în titluri de participare, în investiții imobiliare sau în instrumente monetare.
Toată lumea salută statutul de piață emergentă obținut de Bursa de Valori București în acest an. Dar acest lucru nu este suficient. Ce ar trebui sa facă în continuare actorii pieței pentru dezvoltarea pieței de capital din România?
Ovidiu Wlassopol: Piața de capital românească are nevoie de IPO –uri noi pentru a crește interesul investitorilor internaționali. Listarea HIDROELECTRICA SA anul viitor poate face să primim statutul de piață emergentă pentru Bursa de Valori București și din partea celeilalte agenții de rating internațională – MSCI – care are în evaluare la acest moment bursa.
Investitorii internaționali vor veni să investească în caz de listare de emitenți noi și puternici, iar în acest fel ofertanții vor crește încasările pentru pachetele de acțiuni care la cedează. Statul poate folosi mecanismul bursei. Poate ceda pachete de acțiuni, iar banii să fie aduși la bugetul de stat, sau listarea poate să privească pachete de acțiuni noi din majorări de capital la societățile pe care le deține. În acest caz, sumele obținute din listare vor rămâne la dispoziția societăților pentru realizarea de investiții majore fără a mai fi nevoie de aducerea de capital de la bugetul de stat. Depinde de necesitățile pe care le au, însă bursa trebuie privită ca un mecanism de finanțare pentru dezvoltarea acestor societăți.
Înființarea Contrapărții Centrale este o altă măsură care va duce la diversificarea instrumentelor financiare ce se pot tranzacționa la BVB, ceea ce va crește interesul investitorilor. Va putea apărea o piață de derivate, va putea fi efectuată vânzarea în lipsă. De asemenea, va crește siguranța tranzacțiilor și în acest fel va oferi mai multe garanții pentru investitori că BVB este o piață în care trebuie să investească cu toată încrederea.
La ce să se aștepte actorii celor trei piețe în 2020 din punct de vedere al supravegherii și al reglementărilor?
Ovidiu Wlassopol: Îmi propun ca în perioada imediat următoare din să acționez în următoarele direcții pentru a stimula dezvoltarea piețelor pe care Autoritatea le supraveghează:
În care segment dintre cele trei piețe a găsit ASF cele mai multe nereguli și a acordat cele mai multe amenzi?
Ovidiu Wlassopol: Toate neregulile găsite au fost sancționate corespunzător. Îmi este greu să fac un top al sancțiunilor, sau o clasificare pe segmente întrucât nu am făcut o evidență în acest sens a lor. Au fost sancțiuni mai mari sau mai mici, însă atunci când am votat am ținut cont de prevederile legale.
Cum răspundeți criticilor la adresa conducerii ASF?
Ovidiu Wlassopol: Criticile sunt bine venite atâta timp cât sunt întemeiate pe lucruri reale. Te ajută să te corectezi și să îți reevaluezi poziția. Criticile fără un fundament, sau care sunt neadevărate, le tratez cu indiferență, deoarece întotdeauna ascund un interes. În această categorie intră și cele ale unor foști membrii ai Consiliului, iar lor pot să le spun ce am realizat în ultimul an.
În scurtul mandat pe care l-am avut în calitate de membru neexecutiv am colaborat atât cu ceilalți membrii ai Consiliului ASF, actorii pieței cat și cu reprezentanții Ministerului de Finanțe, precum și cu reprezentanții Parlamentului reușind să realizăm următoarele:
Astfel, prin respectiva lege se reglementează cadrul necesar pentru constituirea, organizarea și funcționarea societăților mutuale de asigurare.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More