Burse/Investitii

Ovidiu Wlassopol, ASF: Voi propune în Consiliu ca suspendarea acţiunilor SIF 5 să nu depăşească 10 zile; la SIF Transilvania, nu cred că abţinerile pot fi transformate în voturi anulate

Piaţa de capital din România este afectată de scandalurile recente în  cazurile SIF Transilvania şi SIF Oltenia, dar nu suntem la primele dispute de acest fel, spune Ovidiu Wlassopol, membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Domnia sa ne-a declarat: “Au mai fost scandaluri similare şi în trecut, dar – e adevărat – nu la emitenţi de asemenea calibru, ci mai mici. Opinia mea este că piaţa de capital trebuie să  se disciplineze şi să înţeleagă că cel mai important în piaţă este investitorul. Aceştia nu trebuie să fie afectaţi, de aceea şi cred că suspendarea de la tranzacţionare a acţiunilor nu trebuie să se prelungească. La SIF Oltenia, oamenii au posibilitatea să la cunoştinţă de cele două rapoarte publicate, dar la SIF Transilvania cred că până când nu vom avea o soluţie a instanţei va fi destul de greu să vedem care este situaţia exactă acolo”.      

  • Situaţia de la SIF Oltenia

Publicarea unui raport curent pe site-ul BVB referitor la AGA prezidată de vicepreşedintele SIF Oltenia Cristian Buşu (https://financialintelligence.ro/deciziile-sedintei-aga-din-fata-sediului-sif-oltenia-prezidata-de-vicepresedintele-cristian-busu-publicate-pe-bvb/)  nu a fost discutată în Consiliul ASF, spune Ovidiu Wlassopol, adăugând: “Mai mult, în şedinţa precedentă, din discuţiile purtate acolo, am înţeles că raportul curent al lui Buşu nu întrunea condiţiile pentru a putea fi publicat, motiv pentru care existenţa a două rapoarte curente contradictorii a dus la situaţia suspendării acţiunilor  SIF Oltenia. Direcţia de specialitate ne-a comunicat că este suficientă publicarea deciziei ASF de suspendare de la tranzacţionare cu detalierea a cât mai multor date ca să se înţeleagă despre existenţa celuilalt raport al lui Buşu, directorul Direcţiei precizând că nu mai e nevoie ca acesta să fie publicat pe site-ul BVB.

Ţinând cont de faptul că la SIF Oltenia sunt peste 1 milion de acţionari, cred că suspendarea de la tranzacţionare nu poate să depăşească termenul de 10 zile. Personal, voi propune în Consiliu să nu depăşească acest termen. Faptul că s-a derulat o AGA paralelă unde au participat 30% dintre acţionari sau existenţa unor disfuncţionalităţi în legătură cu AGA derulată în sediul SIF Oltenia prin care li s-a interzis unor acţionari să participe la şedinţă nu reprezintă elemente pentru a împiedica dreptul de tranzacţionare a celorlalţi acţionari. Este suficient faptul că este suspendată pentru 10 zile. Acesta este punctul de vedere pe care îl voi prezenta şi în Consiliul ASF.

Totodată, din ştirile pe care le-am văzut publicate, o să solicit să se analizeze dacă întrunirea celorlalţi acţioanari care reprezintă 30% în faţa sediului SIF Oltenia constituie elemente pentru existenţa unei acţiuni concertate, potrivit prevederilor legale”.

  • Situaţia de la SIF Transilvania

La SIF Transilvania trebuie să analizăm atent  situaţia, ne-a spus Ovidiu Wlassopol, precizând: “Există un raport curent publicat la BVB de către Consiliul de Supraveghere şi un alt raport întocmit de către Mihai Fercală, publicat pe site-ul SIF Transilvania. Cele două rapoarte prezintă concluzii diferite, totusi, se vorbeşte despre existenţa unui dividend egal stabilit în ambele rapoarte.

Problema este legată de faptul că o parte ia în calcul abţinerile de la vot, iar cealaltă parte exclude din calculul la vot abţinerile, ajungând la situaţii de vot contrare, ceea ce creează o problemă la adresa investitorilor. Aceştia sunt în număr destul de mare la fel ca la SIF Oltenia şi trebuie soluţionată această problemă.

Aici trebuie să analizăm foarte atent dacă se poate ca abţinerile să fie transformate în voturi anulate şi să fie luate în calcul doar la stabilirea cvorumului. Eu cred că nu, deoarece atunci regulamentele nu ar mai prevedea pentru buletinul de vot categoria aparte de exprimare a voinţei  – abţinerea, ci le-ar trece direct la voturi anulate.

Întrebat cât ar putea să fie suspendate de la tranzacţionare acţiunile SIF 3 şi SIF 5, având în vedere că procesele durează mult timp, domnul Wlassopol ne-a spus: “Nu cred că va dura mult. Probabil că va fi o ordonanţă prezidenţială care va soluţiona suspenderea vreuneia dinrte deciziile AGA, dar cred că după un anumit termen, investitorii iau la cunoştinţă de hotărârile AGA şi îşi pot asuma tranzacţionarea în condiţii ştiute, ceea ce nu mai justifică o suspendare de la tranzacţionare pe termen mai lung”.  

 

 

 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

5 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

7 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More