Cântărețul britanic Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunțat marți familia sa într-un comunicat.
‘Cu o tristețe pe care cuvintele nu o pot exprima, trebuie să anunțăm că iubitul nostru Ozzy Osbourne a murit în această dimineață. A fost înconjurat de familie și iubire’, au scris soția sa Sharon și copiii, conform AFP, scrie Agerpres.
Cântărețul, supranumit ‘Prințul întunericului’, suferea de boala Parkinson de mai mulți ani.
Decesul starului heavy metal Ozzy Osbourne vine la doar câteva săptămâni după ce s-a reunit cu colegii săi din trupa Black Sabbath şi a susţinut un concert uriaş de adio pentru fani, potrivit news.ro.
Osbourne a fost pionierul heavy metalului alături de Black Sabbath înainte de a avea un succes uriaş pe cont propriu.
A fost cunoscut pentru hituri precum Iron Man, Paranoid, War Pigs, Crazy Train şi Changes, atât cu trupa, cât şi ca star solo.
El s-a reunit cu colegii săi din trupa Black Sabbath pe scena de la Villa Park la începutul lunii iulie. „N-aveţi idee cum mă simt – vă mulţumesc din toată inima”, a spus el mulţimii în timp ce cânta de pe un jilţ instalat pe scena de la Villa Park. Concertul a fost organizat împreună cu spectacole ale unora dintre formaţiile preferate ale lui Osbourne, inclusiv Metallica şi Guns’n’Roses, în semn de omagiu.
Ozzy Osbourne (pe numele adevărat John Michael Osbourne) s-a născut în 1948 în Aston, Marea Britanie. În anii ’70 s-a remarcat ca vocalist al formaţiei Black Sabbath, devenită una dintre cele mai cunoscute trupe de heavy metal din toate timpurile. După despărţirea de Black Sabbath, în 1979, Osbourne şi-a construit o carieră solo de succes. În 1994 a obţinut Premiul Grammy pentru piesa „I Don’t Want to Change the World” de pe albumul „Live & Loud”.
A vândut, împreună cu Black Sabbath şi ca solist, peste o sută de milioane de discuri. La începutul anilor 2000, a devenit vedetă de televiziune, apărând în reality-show-ul “The Osbournes”.