Update articol:

Pachetul salarial al şefului JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a ajuns anul trecut la 36 milioane de dolari

Copyright by World Economic Forum Copyright by World Economic Forum

Compensaţia acordată în 2023 şefului JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a urcat cu aproximativ 4,3%, la 36 de milioane de dolari, a anunţat cea mai mare bancă americană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În 2021 şi 2022, Dimon beneficiase de o compensaţie de 34,5 milioane de dolari, pe fondul incertitudinilor economice, al tensiunilor geopolitice şi efectelor pandemiei.

Pachetul salarial al lui Dimon din 2023 include salariul de bază de 1,5 milioane de dolari şi un bonus de performanţă de 34,5 milioane de dolari, alcătuit din 5 milioane de dolari în numerar şi 29,5 milioane de dolari în acţiuni.

“Compensaţia anuală pentru 2023 reflectă modul în care acesta a gestionat banca, cu creşteri pe toate pieţele, rezultate financiare record şi un bilanţ solid. În plus, banca a reuşit să navigheze cu succes şi să-şi sprijine clienţii în contextul turbulenţelor de pe piaţa financiară şi al finalizării achiziţiei First Republic”, a precizat Consiliul de Administraţie al JPMorgan Chase.

În 2023, JPMorgan a înregistrat cel mai mare profit din istoria sa. După ce a achiziţionat în mai First Republic Bank, veniturile nete din dobânzi au urcat la un nivel record.

Jamie Dimon, în vârstă de 67 de ani, conduce JPMorgan din 2005. Averea lui este estimată la 1,7 miliarde de dolari, conform Forbes.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025