International

Paladiul se îndreaptă spre paritatea cu aurul pentru prima dată în ultimii 16 ani

Cotaţia paladiului creşte mai rapid decât a altor metale preţioase, ajungând la un pas de paritatea cu aurul pentru prima dată în ultimii 16 ani, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Livrările limitate, deficitele mari şi interesul crescut din partea investitorilor speculativi au dus la creşterea cu 40% a preţurilor la paladiu în ultimele trei luni. Cotaţia acestui metal, utilizat în principal la producţia de catalizatoare pentru vehicule, a atins un nivel record de 1.185,40 dolari pe uncie vineri, cu doar 35 de dolari sub cotaţia de 1.220 dolari pentru o uncie de aur.

“Ceea ce vedem este punctul culminant al mai multor ani de deficite susţinute. 1.200 de dolari este următorul prag psihologic. Mă aştept să ne îndreptăm spre 1.300 de dolari”, a declarat Jonathan Butler, analist la Mitsubishi.

La rândul lor, analiştii de la Citibank sunt de părere că situaţia de pe piaţa fizică a paladiului este una din cele mai dificile din ultimele două decenii.

Producătorul de catalizatoare auto Johnson Matthey se aşteaptă la un deficit de 239.000 de uncii în acest an, în timp ce analiştii de la GFMS prognozează un deficit de peste un milion de uncii în fiecare din următorii trei ani pe o piaţă a paladiului estimată la 10 milioane de uncii pe an.

Preţurile la paladiu au crescut în acest an în pofida scăderii vânzărilor de automobile în China, cea mai mare piaţă auto din lume, şi a stagnării vânzărilor în SUA, a doua mare piaţă mondială. Industria auto este responsabilă pentru 80% din cerere de paladiu.

Însă argumentele pentru o piaţă în creştere la paladiu sunt susţinute de tranziţia constructorilor auto europeni spre automobile pe bază de benzină, după scandalul dieselgate, ceea ce ar putea necesita mari cantităţi de paladiu pentru construcţia de catalizatoare.

La aceasta se adaugă şi faptul că stocurile de paladiu sunt în scădere. Stocurile la depozitele monitorizate de platforma Nymex sunt la 46.965 uncii, cel mai scăzut nivel de după 2003. De asemenea, stocurile de paladiu deţinute de fonduri de tip ETF au scăzut sub nivelul de 800.000 de uncii de la 2,6 milioane uncii în 2015.

Articole recente

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 minute ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

16 minute ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

23 de minute ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

57 de minute ago

Moody’s confirmă ratingul României la ”Baa3”, iar perspectiva rămâne negativă

Agenţia de rating Moody's a confirmat, vineri, calificativul României la ”Baa3”, perspectiva rămând negativă, potrivit…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More