Energie

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după un incendiu survenit la doi stâlpi de electricitate, a declarat pentru AFP poliţia locală, care nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’, potrivit Agerpres.

Incendiul a survenit în cursul nopţii, în cartierul Johannisthal din sud-estul capitalei, a indicat o purtătoare de cuvânt a poliţiei berlineze.

Pompierii au avut nevoie de o oră pentru a stinge focul, descoperit în jurul orei 03.00 (01.00 GMT) a dimineţii.

Potrivit poliţiei, incendiul a dus la întreruperea curentului electric pentru 43.000 de locuinţe şi 3.000 de firme.

Un purtător de cuvânt al companiei care gestionează reţeaua electrică a declarat că 50.000 de clienţi au fost afectaţi şi că, spre ora 10.00 GMT, furnizarea de energie electrică fuseseră restabilită pentru 15.000 dintre ei. Totuşi, amploarea acestei pene este ‘cu totul ieşită din comun’, a menţionat el.

Poliţia suspectează că incendiul a fost provocat de o ‘mână criminală’ şi ‘nu exclude o motivaţie politică’, a adăugat purtătoarea de cuvânt, fără a evoca piste mai precise în ce priveşte mobilul.

Existenţa unei ‘mâini criminale’ ar putea explica ‘tipul de instalaţie vizat’ şi pagubele provocate, a adăugat ea.

Poliţia judiciară a prelua ancheta şi căută indicii în zonă.

Mai multe case de bătrâni, şcoli, grădiniţe, precum şi linii de tramvai au fost de asemenea afectate de pana de curent, conform purtătoarei de cuvânt.

Articole recente

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

3 minute ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

7 minute ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

14 minute ago

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei este anchetat, potrivit presei de stat

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei, Lin Jingzhen, este anchetat pentru o presupusă încălcare a legii…

20 de minute ago

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

42 de minute ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More