Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPhoto Credit: Rodolfo Quevenco/IAEA
Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să lanseze încă un ajutor suplimentar, în valoare de 1.000 de miliarde de euro (1.100 miliarde de dolari), pentru a repara pagubele economice provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19), a afirmat luni comisarul european pentru Afaceri Economice, Paolo Gentiloni, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.
“Eurogrupul (miniştrii de Finanţe din zona euro) a făcut acum propuneri pentru un ajutor de peste 500 de miliarde de euro pentru a finanţa sistemele de îngrijire a sănătăţii, programul de lucru redus şi pentru a ajuta IMM-urile. Aceasta este suma previzionată de care avem nevoie pentru a face faţă acum situaţiei”, a declarat Gentiloni într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel. El a adăugat că fondurile ar putea fi obţinute prin intermediul viitorului buget multianual al UE.
În 9 aprilie, miniştrii de Finanţe din UE au pus la punct un pachet de măsuri în valoare de 540 miliarde de euro. Printre măsuri se numără împrumuturi de la Mecanismul European de Stabilitate, garanţii pentru împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii şi o schemă pentru finanţarea programelor de şomaj parţial ale statelor membre. Cu toate acestea, miniştrii europeni de Finanţe au lăsat nerezolvată problema împărţirii poverii financiare din cauza lipsei unui acord cu privire la emiterea de obligaţiuni comune.
Măsurile pe termen scurt anunţate în urmă cu două săptămâni de miniştrii europeni de Finanţe nu sunt suficiente, a apreciat Gentiloni.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat recent că economia zonei euro ar putea înregistra o contracţie de 7,5% în acest an din cauza crizei provocate de pandemie.
Publicaţia spaniolă El Pais a anunţat luni că oficialii de la Madrid au sugerat că ar fi nevoie de un fond de redresare de 1.500 miliarde de euro, pentru a soluţiona criza provocată de pandemie.
Comisia Europeană pledează pentru un compromis, un fond special inclus în viitorul buget multianual al UE, pentru perioada 2021 – 2027. Executivul comunitar ar putea lansa bonduri pentru a face împrumuturi de pe pieţele financiare pentru acest fond, iar statele membre UE ar fi garanţi.
"România reprezintă pentru noi puntea directă către piața energetică a Uniunii Europene și un partener…
Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…
Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…
De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
This website uses cookies.
Read More