International

Papa Francisc este dispus să viziteze Ucraina şi Rusia

Papa Francisc spune că este dispus să călătorească în Ucraina, care este atacată de Rusia, dar numai cu condiţia să poată călători şi la Moscova, relatează DPA, potrivit Agerpres.

”Voi merge în ambele locuri sau în niciunul”, a declarat şeful Bisericii Catolice într-un interviu publicat în ediţia de sâmbătă a ziarului argentinian La Nacion.

Războiul din Ucraina nu poate fi încheiat decât prin dialog şi iniţiative concrete de pace, a mai spus el.

În vârstă de 86 de ani se gândea deja la o călătorie în cele două ţări în vara anului trecut. Şi la acea vreme a spus că ar dori să viziteze atât Kievul, cât şi Moscova.

Vaticanul a încercat de mult timp să joace un rol de mediator în conflict. În acest context, el a vorbit pentru La Nacion despre “dorinţa de a servi pacea”.

În interviu, Francisc a relatat cum, în a doua zi după lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, i-a întrebat pe liderii ruşi dacă ar putea călători la Moscova. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus el, a refuzat cu mulţumiri la momentul respectiv.

Suveranul pontif şi-a reiterat consternarea faţă de război: “Războiul mă doare, asta vreau să spun. Războiul mă doare”.

În apariţiile sale publice şi în audienţele sale, el vorbeşte în mod regulat despre suferinţa ucrainenilor. Din motive diplomatice, însă, el nu menţionează Rusia.

Papa Francisc a acordat zilele acestea mai multe interviuri cu ocazia împlinirii, la 13 martie, a zece ani de pontificat.

Articole recente

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

23 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

31 de minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

35 de minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

o oră ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More