Categories: Fără categorie

Paralela 45: Au început vacanțele românilor în Grecia și Bulgaria, dar și pe litoralul românesc

Sute de turiști din întreaga țară, clienți ai turoperatorului Paralela 45, pleacă în vacanță în Grecia și Bulgaria, începând din 15 iunie, odată cu eliminarea măsurii de carantină ori auto-izolare de 14 zile la întoarcerea în România și redeschiderea granițelor pentru turism în aceste țări, potrivit unui comunicat de presă.

Primii turiști, mai multe familii din București, au plecat în noaptea de duminică spre luni, ca să ajungă în punctele de frontieră când acestea se deschid pentru traficul de vacanță.

Cele mai multe vânzări s-au făcut pentru vacanțe în Halkidiki, Thassos, Paralia Katerini și Lefkada, unde turiștii preferă hoteluri de trei și patru stele, cu sau fără mic dejun. Vara aceasta, mai multe cereri față de anii trecuți sunt pentru vile private, unde se reunesc în vacanță cel puțin două familii. Cel mai mic preț plătit de un cuplu pentru o săptămână în Grecia, cu cazarea într-un studio, este de 230-250 de euro.

În Bulgaria, turiștii își petrec vacanța din iunie în Albena și Nessebar, în special în hoteluri cu aqua park. O familie cu doi copii plătește de la 50 de euro/noapte/camera, în sistem all inclusive.

Pentru România, cele mai multe cereri de vacanță sunt pentru litoral, fiind sezon estival, dar și pentru zonele balneo ori munte, unde românii pot ajunge încă de la începutul lunii.

Hotelurile de pe litoralul românesc respectă, de asemenea, toate standardele de igienă, siguranță și calitate pentru ca vacanța să se desfășoare în condiții optime. Până la deschiderea restaurantelor, hotelierii au reamenajat terasele pentru a facilita servirea turiștilor. Indiferent că este vorba despre mic dejun, demipensiune sau all inclusive, masa este servită pe terasa hotelului, cu respectarea distanțării sociale.

“S-au făcut rezervări noi în ultimele săptămâni. Nu putem compara cu anul trecut, dar sunt într-un ritm care arată că oamenii de-abia așteptau să plece în vacanță, după ce au stat două luni în casă. Agentul lor de turism i-a informat despre condițiile de călătorie cu mașina și despre măsurile pentru siguranța lor sanitară luate în zonele unde ajung, noi având datele de la partenerii noștri locali. Pentru primii turiști vacanța a început deja”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Peste trei săptămâni, după ce Grecia deschide și aeroporturile internaționale, românii pot pleca și în Creta și Rhodos, cu zboruri charter. Paralela 45 reia din 7 iulie cursele săptămânale către Heraklion/Creta și Rhodos, din București, și spre Heraklion/Creta din Cluj-Napoca, iar din 8 iulie spre Chania/Creta din București.  

Agenţia de turism Paralela 45, una dintre primele trei agenții private din România, a împlinit anul acesta 30 de ani de activitate. Turoperator consacrat în vacanţe cu zboruri charter în Spania, Grecia, Turcia, Portugalia, Italia, Tunisia și Egipt, şi cu peste 160 circuite culturale şi istorice organizate anual pe patru continentele, ori programe pentru seniori, croaziere, vacanţe tailor made, programe de business travel, Paralela 45 combină experiența acumulată în 30 de ani cu capacitatea de a ţine mereu pasul cu noile tendințe din turism.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

2 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

2 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

2 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

3 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

3 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More