Afaceri

Paralela 45: Turiștii nevaccinați care merg în nordul Greciei primesc o parte din banii de test înapoi

Turiștii români care cumpără o vacanță în nordul Greciei, zonă preferată de cei care merg cu mașina, vor primi din partea hotelierilor o parte din banii plătiți pentru realizarea testului RT-PCR. Mai mulți proprietari de hoteluri din zonă, aflate în oferta de vacanță a Paralela 45, au stabilit să acorde românilor vouchere cu o valoare de 20 sau 30 de euro, care vor putea fi folosite pentru servicii extra, potrivit unui comunicat al Paralela 45.

Oferta este valabilă începând cu luna mai, când autoritățile elene au anunțat că deschid sezonul, și numai pentru cei care nu s-au vaccinat.

“Partenerii noștri din nordul Greciei vin în întâmpinarea turiștilor care nu au reușit să se vaccineze până la momentul începerii vacanței. Voucherul acoperă o parte importantă din costul testului, care este de 40 de euro pentru turiștii Paralela. O familie cu doi copii primește înapoi 80-120 de euro din 160 de euro, cât a plătit pe teste, pe care îi poate cheltui pe băuturi răcoritoare, mâncare, băuturi alcoolice extra la hotelul unde e cazată”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45

Turiștii Paralela 45 se pot testa cu rapiditate și la un tarif preferanțial la Gral Medical, clinica cu care agenția are parteneriat. Pentru o acoperire națională, numărul clinicilor va crește la patru în perioada următoare.

Paralela 45 estimează o creștere cu 25% a numărului turiștilor care vor merge, vara aceasta, în zonele de vacanță din nordul Greciei: Halkidiki, Thassos, Riviera Olimpului, de la 7.000 de persoane, anul trecut. Agenția are aproximativ 400 de oferte pentru zona de nord, de la studiouri la hoteluri de cinci stele.

Grecia a anunțat recent că deschide sezonul estival pe 14 mai și condițiile pentru intrarea în țară a turiștilor străini. Ministrul grec al Turismului vine la București, pe 18 martie, pentru discuții cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui, despre accesul turiștilor români și greci în ambele țări.

Articole recente

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

8 minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

28 de minute ago

UNSAR: Aproximativ 60 de maşini cu asigurare CASCO sunt vandalizate zilnic

Cele mai mari pagube raportate în cazul maşinilor asigurate CASCO, excluzând accidentele rutiere, apar în…

39 de minute ago

Envisia a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări menite să contribuie la profesionalizarea rolului de membru de CA

În ultimele luni, Envisia a formulat și a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări…

42 de minute ago

Dogioiu: Guvernul nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare

Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…

2 ore ago

Visual Fan raportează creșterea de aproape cinci ori a profitului, la 5,8 milioane lei, în primul semestru

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More