Justitie

Parchetul European: 160 de percheziţii domiciliare în desfăşurare în România, în această dimineaţă

Astăzi, Parchetul European (EPPO) intervine împotriva unui grup infracțional organizat activ în România și Austria. Încă de dimineață, sunt în desfășurare 160 de percheziții domiciliare, inclusiv la locuințele unor funcționari publici și la sediile unor instituții publice, în cadrul unei anchete în derulare de 6 luni privind o presupusă fraudă cu fonduri europene și românești de peste 5 milioane de euro, spălate printr-un mecanism financiar complex. Aproximativ 30 de persoane vor fi aduse la audieri, potrivit EPPO.

Procurorii europeni susţin: “În cadrul acestei anchete, începută în urmă cu 6 luni, am descoperit că, din 2017, un grup infracțional organizat a înființat peste 150 de firme fictive și le-a folosit pentru a obține în mod fraudulos finanțare europeană și națională.

Aceste companii au solicitat finanțare publică pentru achiziționarea de echipamente sau bunuri pentru operațiunile de zi cu zi, pe baza unor documente inexacte, incomplete sau false, sau au folosit facturi fictive pentru achiziționarea de mijloace fixe, echipamente sau bunuri. În majoritatea cazurilor, echipamentele sau bunurile enumerate ca achiziționate în cadrul proiectelor nu au fost efectiv achiziționate, aceleași echipamente sau bunuri fiind folosite în mai multe proiecte.

Sumele obținute de la bugetul Uniunii Europene și din bugetul național de către firmele respective erau de regulă retrase în numerar de la bancomate de către diverse persoane din anturajul membrilor grupului organizat, după care le-au fost predate acestora. Ulterior, sumele au fost folosite pentru achiziționarea de bunuri sau servicii pe numele altor persoane fizice sau juridice pentru a ascunde proveniența ilicită”.

Ancheta este desfășurată cu sprijinul polițiștilor din Structura de Sprijin EPPO din România, polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și polițiștilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție din cadrul MAI (Structura Centrală și Centrele Operaționale Cluj și Timisoara).

Perchezițiile domiciliare în curs mobilizează sute de polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul IGPR, Direcției Generale Anticorupție din M.A.I., Direcției Generale Anticorupție din M.A.I., Brigada de Operațiuni Speciale Timișoara, precum și ofițeri din cadrul Jandarmeriei Române (Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Romane, Inspectoratul de Jandarmi Timiș și Gruparea Mobilă de Jandarmi Glad Voievod Timișoara).

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More