Justitie

Parchetul European își va începe activitatea la 1 iunie, sub conducerea Laurei Kövesi

Astăzi, 26 mai, Comisia a confirmat oficial că Parchetul European (EPPO) își va începe activitatea la 1 iunie, potrivit unui comunicat de presă.

Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Ne aflăm acum pe ultima sută de metri: suntem pe punctul de a lansa primul organism independent al UE pentru anchetarea și urmărirea penală a infracțiunilor care aduc atingere bugetului UE. Începând cu 1 iunie, procurorii europeni, sub conducerea fermă a Laurei Kövesi, vor reprima activitățile infracționale și se vor asigura că niciun euro nu este irosit din cauza corupției sau a fraudei.

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „Lansarea Parchetului European va deschide o nouă etapă în istoria integrării europene. Principala misiune a acestui organism european este să protejeze fondurile UE de infractori, în interesul comun al cetățenilor noștri. EPPO va monitoriza punerea în aplicare a NextGenerationEU, veghind cu strictețe ca fondurile să fie utilizate exclusiv în scopul de a ajuta economiile noastre să se redreseze în urma crizei.”

Parchetul European este responsabil cu anchetarea și urmărirea penală a infracțiunilor care afectează bugetul UE. Este primul parchet supranațional care investighează și urmărește penal următoarele tipuri de fraudă și alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE:

  • frauda în materie de cheltuieli și venituri;
  • frauda în materie de TVA (dacă implică două sau mai multe state membre și un prejudiciu de cel puțin 10 milioane EUR);
  • spălarea de bani aferentă activelor provenite din fraudarea bugetului UE;
  • corupția activă și pasivă sau deturnarea de fonduri care afectează interesele financiare ale UE;
  • participarea la o organizație criminală în cazul în care scopul principal al activităților acesteia este săvârșirea de infracțiuni împotriva bugetului UE.

Acest nou organism al Uniunii poate, de asemenea, să ancheteze și să urmărească penal orice altă activitate ilegală care este „indisolubil legată” de o infracțiune împotriva bugetului UE.

Parchetul European își va desfășura investigațiile și urmăririle penale în deplină independență față de Comisie, față de celelalte instituții și organisme ale UE, precum și față de statele membre. Acesta va completa activitatea altor organisme și agenții ale UE, cum ar fi OLAF, Eurojust și Europol, cooperând cu acestea, precum și cu autoritățile competente ale statelor membre care nu participă la Parchetul European. Se preconizează că EPPO va investiga, în cele din urmă, aproximativ 3 000 de cazuri pe an.

Articole recente

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

3 minute ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

59 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

o oră ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

o oră ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

2 ore ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More