Justitie

Parchetul European preia ancheta asupra Pfizergate de la autorităţile belgiene; Comisia Europeană se abţine de la comentarii

Parchetul European (EPPO) investighează acuzaţiile privind nereguli penale în legătură cu negocierile asupra achiziţiei de vaccinuri împotriva COVID-19 dintre preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi CEO-ul Pfizer, relatează marţi portalul Politico, citând un purtător de cuvânt al Parchetului din Liege, potrivit Agerpres.

Anchetatori ai EPPO au preluat în ultimele luni de la procurorii belgieni investigaţiile asupra Ursulei von der Leyen pentru “interferenţă în exercitarea unei funcţii publice, distrugere de SMS-uri, corupţie şi conflict de interese”, potrivit unor documente legale consultate de Politico şi unui purtător de cuvânt al Parchetului din Liege. În timp ce procurorii EPPO investighează presupusele infracţiuni, nimeni nu a fost pus sub acuzare până acum în acest dosar.

Ancheta a fost declanşată iniţial de autorităţile juridice din oraşul belgian Liege la începutul lui 2023, după o plângere penală a lobbyist-ului local Frédéric Baldan. Ulterior, acestuia i s-au alăturat guvernele din Ungaria şi Polonia, deşi ultimul este în curs de a-şi retrage plângerea, după câştigarea alegerilor de către o coaliţie pro-UE condusă de Donald Tusk, a declarat un purtător de cuvânt polonez pentru Politico.

Plângerea penală a lui Baldan se referea la un presupus schimb de mesaje text între Von der Leyen şi CEO-ul Pfizer Albert Bourla în perioada care a precedat semnarea celui mai mare contract al Uniunii Europene privind vaccinurile în perioada de vârf a pandemiei de COVID-19, o afacere care a primit ulterior numele de ”Pfizergate”.

Ziarul New York Times, care a dezvăluit primul că schimbul de mesaje a avut loc în perioada când cei doi lideri negociau termenii acordului, a declanşat un proces paralel împotriva Comisiei Europene, după ce aceasta a refuzat să dezvăluie conţinutul mesajelor în urma unei cereri de acces la documente.

Informaţia că EPPO investighează acum cazul riscă să atragă şi mai mult atenţia asupra rolului jucat de preşedinta Comisiei în acordul de achiziţie a vaccinurilor, ce are o valoare estimată de 20 de miliarde de euro, comentează Politico. EPPO efectuează investigaţii paneuropene asupra unor infracţiuni financiare şi în teorie ar putea confisca telefoane şi alte materiale relevante din birourile Comisiei Europene sau din alte ţări europene, precum Germania, ţara natală a Ursulei von der Leyen.

Evoluţia vine într-un moment delicat pentru şefa executivului UE, în timp ce ea se află în tranziţia către ceea ce observatorii de la Bruxelles se aşteaptă să fie un al doilea mandat în fruntea Comisiei.

Comisia Europeană a refuzat până în prezent să dezvăluie conţinutul mesajelor sau măcar să le confirme existenţa.

Acordul, negociat în perioada de vârf a pandemiei în 2021, a fost perceput iniţial drept un triumf pentru Von der Leyen, scrie Politico. Dar cantitatea de vaccinuri achiziţionată a provocat uimire, Politico dezvăluind anul trecut că au existat doze de vaccin în valoare de cel puţin 4 miliarde de euro care au fost aruncate. Între timp, contractul cu Pfizer pentru vaccinuri a fost renegociat.

Militanţii pentru transparenţă şi unii oponenţi politici au încercat că pună presiune pe Comisie pentru a discuta cazul, dar Ursula von der Leyen a evitat până în prezent să facă acest lucru. Într-un răspuns la o întrebare directă a Politico privind mesajele lipsă, Von der Leyen a răspuns: “Tot ce a fost necesar în legătură cu asta a fost spus şi trimis. Şi aşteptăm rezultatele”.

În 2022, EPPO a anunţat că analizează achiziţia de vaccinuri de către UE la modul mai general, dar este pentru prima dată când Parchetul European este legat de Pfizergate în mod explicit. Pe de altă parte, investigaţia are loc în acelaşi timp cu procesele gigantului farmaceutic Pfizer împotriva Ungariei şi Poloniei.

Ungaria şi Polonia sunt acţionate în instanţă de Pfizer pentru că nu au efectuat unele plăţi pentru doze, invocând aprovizionarea în exces şi presiunea financiară a războiului din Ucraina.

Un oficial al Comisiei Europene a declarat că executivul UE nu are cunoştinţă despre posibile procese în afara informaţiilor difuzate în articolul Politico. Guvernul ungar, Pfizer şi EPPO au refuzat solicitări ale Politico de a comenta informaţiile difuzate.

Purtătoarea de cuvânt adjunctă a Comisiei Europene Arianna Podesta a refuzat marţi să comenteze informaţiile, întrebată fiind în cadrul briefingului cotidian cu jurnaliştii dacă EPPO a contactat deja executivul UE în legătură cu ancheta.

“Nu avem informaţii specifice asupra a ceea ce ar putea investiga EPPO şi mă tem că nu avem comentarii asupra acestui lucru”, a afirmat Arianna Podesta.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

2 ore ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

3 ore ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

3 ore ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

4 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More