Energie

Parcul fotovoltaic de la Teiuş, de 60 MW, va fi pus în funcţiune la finalul lunii aprilie (ministru)

Parcul fotovoltaic de la Teiuş, de 60 MW, va fi pus în funcţiune la finalul lunii aprilie şi se adaugă la cele aproape 600 MW capacităţi deja puse în funcţiune din proiecte finanţate pentru producţia de energie verde, prin PNRR, a declarat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la un eveniment de specialitate, potrivit Agerpres.

“Suntem bucuroşi să vă anunţăm că, doar din apeluri din PNRR, proiecte finanţate pentru producţia de energie verde, avem capacităţi deja puse în funcţiune de aproape 600 MW, iar la finalul acestei luni, aprilie, ne aşteptăm să putem pune în funcţiune, probabil cel mai mare proiect din PNRR de până acum. Este vorba de parcul de la Teiuş, 60 MW. Fiecare MW conectat nou la Sistemul Energetic Naţional înseamnă şansa românilor la facturi mai mici, şansa economiei româneşti de a fi mai competitivă, puternică, de a oferi locuri de muncă mai bine plătite”, a menţionat Sebastian Burduja, la Forumul Energiei, organizat de Financial Intelligence.

Potrivit ministrului Energiei, capacitatea de stocare se apropie de 400 megawatt-oră.

“La stocare deja suntem foarte aproape de 400 Megawatt-oră (MWh), în condiţiile în care, la începutul anului trecut, aveam 8 megawatt-oră pentru Sistemul Energetic Naţional. Vedem deja că linia din tabloul Transelectrica, unde avem stocarea, devine tot mai semnificativă în evoluţia producţiei de energie activă în România”, a adăugat ministrul.

Articole recente

Aurul atinge un nivel record de peste 3.500 de dolari, pe fondul pariurilor privind reducerea ratelor dobânzilor în SUA și riscurile economice

Datele privind salariile din sectorul non-agricol din SUA vor fi publicate vineri Argintul atinge un…

6 ore ago

Putin afirmă că Rusia nu se opune aderării Ucrainei la UE

Putin nu se opune aderării Ucrainei la UE Putin spune că Ucraina nu poate adera…

6 ore ago

Bolojan: Obiectivul este reducerea cu 10% a posturilor ocupate din administrația locală; e loc de reduceri și la centru

Premierul Ilie Bolojan a reiterat, marți, necesitatea adoptării unor măsuri pentru reducerea posturilor ocupate din…

8 ore ago

Partidul german de extremă dreapta AfD suferă o serie de decese ale candidaților înaintea alegerilor locale – BBC

Nu mai puțin de șase candidați ai partidului german de extremă dreapta AfD au decedat…

8 ore ago

Preţurile mari la energie şi importurile opresc producţia combinatului siderurgic de la Hunedoara din 5 septembrie

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va suspenda producţia din data de 5 septembrie, pe fondul preţurilor ridicate…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More