Categories: Fără categorie

Părintele Necula: România, dacă duce lipsă acum de ceva, e de meseriaşi

Preotul Constantin Necula consideră că România duce lipsă în prezent de meseriaşi şi totodată că este necesară o restartare a profesionalizării acestora.

Prezent la Alba Iulia la cea de-a 15-a ediţie a Târgului de cArte Alba Transilvana, părintele Constantin Necula a susţinut conferinţa “Cultura cărţii. Cartea Culturii” şi, de asemenea, a lansat volumul “Taina risipirii în Lumină”.

 

Întrebat în cadrul conferinţei de un spectator despre “har şi meserie”, preotul a spus că el este fiu de frizer şi niciodată nu a ştiut dacă tatăl său este un artist sau un meseriaş.

“Pe de altă parte, asta m-a şi ajutat să nu confund lucrurile. Eu cred fundamental că ţara, dacă duce lipsă acum de ceva, e de meseriaşi. Noi tot spunem că ducem lipsă de profesionişti. Nu, doar îi avem, au nişte patalamale de cade peretele pe ei. Nu mai avem sudori. Să nu vi se strice ceva la maşină, că trebuie să cumpăraţi alta nouă. Doamne fereşte să aveţi nevoie să reparaţi vreo instalaţie: se dărâmă blocul, se montează nişte ţevi noi şi după aceea se reconstruieşte blocul, ca să avem instalatori. Poate că şansa unică pe care o avem acum, de a restarta un pic profesionalizarea meseriaşului (…) poate că o să ne prindă bine. Cred că undeva ne-am rupt”, a spus Părintele Necula.

El a amintit că este născut într-un cartier din Braşov în care erau fabrici cu zeci de mii de angajaţi, oameni care s-au pierdut pentru că nu li s-a mai dat de lucru.

“În locul fabricii Tractorul s-a construit un mall. Adică din producători am devenit consumatori, nu spun consumişti neapărat în sensul negativ. Marea artă a meseriaşului este să nu îşi piardă talentul”, a spus Constantin Necula, potrivit Agerpres.

Acesta a punctat că toate lucrurile cu adevărat bune presupun şi muncă pe măsură.

“La noi, aici se vede mediocritatea. Tot ce cumpărăm se strică repede sau rezistă foarte mult, dar nu pe bază de muncă, ci pe bază de conservanţi. Aici e, de fapt, diferenţa între artă şi meserie. Dacă este vreuna este faptul că arta conservă meseria, iar meseria arta”, a mai spus Necula.

De vineri până duminică, la Alba Iulia s-a desfăşurat cea de-a 15-a ediţie a Târgului de cArte Alba Transilvana, organizat de Consiliul Judeţean şi Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Naţional al Unirii, Universitatea “1 Decembrie 1918”, Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, unităţi de învăţământ şi centre culturale din judeţul Alba.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

2 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

2 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

3 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

3 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

3 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More