Update articol:

Parisul regretă decizia britanică de carantinare a călătorilor provenind din Franţa şi anunţă măsuri de reciprocitate

Clément Beaune Sursa foto: gouvernement.fr

Franţa şi-a exprimat joi regretul în legătură cu decizia Marii Britanii de a reimpune carantină obligatorie pentru călătorii provenind din Franţa, ca urmare a creşterii numărului persoanelor contaminate cu noul coronavirus în Hexagon şi a anunţat “măsuri de reciprocitate” transmite AFP, potrivit Agerpres.

Decizia autorităţilor britanice este o decizie pe care o regretăm şi care va conduce la o măsură de reciprocitate, în speranţa revenirii la normal cât mai curând posibil”, a declarat secretarul francez pentru afaceri europene Clément Beaune pe contul său de Twitter.

Persoanele provenind din Franţa şi Olanda care călătoresc în Marea Britanie vor face obiectul unei carantine de două săptămâni începând de sâmbătă ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19 din cele două ţări, a anunţat joi executivul britanic.

Măsura de impunere a carantinei va intra în vigoare sâmbătă după ora locală 04:00 (03:00 GMT) şi ar putea determina o întoarcere masivă a celor aproximativ 500.000 de turişti britanici aflaţi în prezent în vacanţă în Franţa.

Potrivit Direcţiei Generale de Sănătate, indicatorii de monitorizare a epidemiei de COVID-19 în Franţa “continuă să se deterioreze” cu o serie de noi cazuri confirmate care “cresc în mod regulat”. În ultimele 24 de ore, în Franţa au fost depistate 2.669 de noi cazuri, faţă de 2.524 raportate miercuri.

Marea Britanie este ţara europeană cu cel mai ridicat nivel al deceselor provocate de pandemia de COVID-19, raportând peste 41.000 de morţi. 

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/09/2025)

Raport lunar (Factsheet) august 2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (11/09/2025)

Reluare tranzactionare ora 16:55 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 888/11.09.2025 - aprobare amendament document oferta publica de cumparare actiuni RMAH

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/09/2025)

Eliberare CIIF din partea ASF - reducere capital social

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (11/09/2025)

Notificare reziliere Contract CTE Iernut