Politica

Parlament: Luni – angajarea răspunderii Guvernului pe cinci proiecte din pachetul doi de reformă

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, în şedinţe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului, pe rând, pentru cinci proiecte adoptate de Cabinetul Bolojan care fac parte din pachetul doi de reformă.

Şedinţele comune ale Parlamentului sunt programate să înceapă de la ora 19,00 şi prezenţa parlamentarilor poate fi fizică sau online.

Potrivit calendarului stabilit de Birourile permanente reunite, parlamentarii pot depune amendamente la aceste proiecte de lege până luni dimineaţa, la ora 9:00, iar Guvernul urmează să decidă, în şedinţă, dacă şi le însuşeşte.

Conform programului, în prima şedinţă comună Guvernul îşi angajează răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, cea de a doua şedinţă comună pentru proiectul privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, în cea de a treia şedinţă comună – proiectul de modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/ 2011 privind guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice.

În cea de-a patra şedinţă comună, Guvernul îşi angajează răspunderea pentru proiectul privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, iar în cea de-a cincea pentru proiectul privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Executivul a adoptat, vineri, proiectele de lege pentru care urmează să îşi angajeze răspunderea în Parlament.

Constituţia prevede la articolul 114 că Executivul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată. Dacă Guvernul nu a fost demis sau nu se depune o moţiune de cenzură, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, potrivit Agerpres.

Articole recente

Parlament: Luni – angajarea răspunderii Guvernului pe cinci proiecte din pachetul doi de reformă

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, în şedinţe comune succesive, pentru angajarea răspunderii Guvernului,…

o oră ago

Von der Leyen spune că Europa elaborează planuri ‘precise’ de trimitere de trupe ca garanții de securitate (FT)

Europa elaborează 'planuri destul de precise' pentru o desfăşurare de trupe multinaţionale în Ucraina, ca…

10 ore ago

MApN: Mina marină descoperită la Vadu a fost neutralizată

Mina marină descoperită duminică pe plaja de la Vadu a fost neutralizată prin distrugere în…

10 ore ago

O majoritate largă dintre ucraineni, în favoarea încetării focului, însă doar cu garanţii de securitate (sondaj)

O majoritate largă dintre ucraineni sunt în favoarea unei încetări a focului, însă doar dacă…

10 ore ago

Bayrou spune că miza votului de încredere în guvern pe 8 septembrie nu este ‘destinul premierului’, ci ‘destinul Franţei’

Prim-ministrul francez François Bayrou a afirmat duminică, într-un interviu televizat, că miza votului de încredere…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More