Politica

Parlament/ Proiectul referitor la pensiile private – avizat favorabil de Comisia comună pentru aderarea la OCDE

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a dat, marţi, un aviz favorabil proiectului de lege privind aprobarea OUG nr. 26/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private.

Proiectul vizează implementarea recomandărilor OCDE referitoare la posibilitatea entităţilor autorizate într-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale organizaţiei de a administra un fond de pensii facultative şi/sau ocupaţionale, precum şi de a depozita activele fondurilor pensii facultative şi/sau ocupaţionale, fără a mai fi necesară autorizarea/avizarea prealabilă a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Preşedinta Comisiei, senatoarea Violeta Alexandru, a precizat că este vorba despre anumite aspecte de modernizare şi de deschidere a pieţei pentru mai mulţi operatori cu specializare în domeniu.

“Acest subiect este parte din foaia de parcurs pentru accederea în OCDE. Sunt nişte modificări care încurajează intrarea pe piaţă a altor entităţi care pot să ofere aceste servicii, sunt prevederi care favorizează noile metode, adică folosirea instrumentelor online pentru notificarea administratorului de fond în cazul în care doreşti să-ţi exprimi opţiunile pentru un alt tip de economisire. Sunt nişte lucruri de modernizare şi de deschidere a pieţei pentru mai mulţi operatori cu specializare în domeniu, dar sunt şi nişte modificări”, a precizat senatoarea USR.

Şedinţa a avut loc în prezenţa reprezentanţilor ASF.

Articole recente

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

16 minute ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

29 de minute ago

Bumbacul indian este scutit de taxe, însă măsura ar putea să submineze cererea internă (analiză)

India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…

31 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul de reformă a sănătății – respinsă

Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…

48 de minute ago

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More