Categories: Energie

Parlament: Raportul pe anul 2019 al ANRE, avizat favorabil în comisiile de specialitate

Comisiile de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat favorabil, joi, raportul activitate pe anul 2019 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Preşedintele ANRE: Dacă se mai întâmplă manipularea pieţei de energie, sancţiunile vor fi din cifra de afaceri, cuprinse între 5 şi 10%

Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi, înregistrându-se două voturi “împotrivă” şi două abţineri.

Prin acest vot, raportul ANRE va fi transmis plenului reunit al Parlamentului.

Vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy, a declarat că nu există termen limită pentru cineva care doreşte să treacă în piaţa concurenţială de energie.

“Oricând pot să facă acest lucru, nu este un termen limită pentru cineva care vrea să treacă în piaţa concurenţială. E un lucru foarte important: nimeni nu rămâne în afara pieţei dacă nu ia o decizie până la un anumit termen. La gaze naturale, din 4 milioane de clienţi, aproape 2,5 milioane încă nu au trecut în piaţa concurenţială şi pentru ei, în această perioadă, pentru lunile mai şi iunie, odată cu facturile venite, vine şi o informare din partea furnizorilor cu preţul care se aplică începând cu 1 iulie, pentru o perioadă de un an, deci până la sfârşitul lunii iunie 2022, şi trebuie să judece dacă acel preţ le convine sau dacă nu, mai au aproape trei săptămâni să caute alte oferte sau chiar alţi furnizori. La energie electrică, practic, se întâmplă acelaşi lucru, diferenţa e că acolo preţurile se aplică pe şase luni. Cu facturile din lunile mai şi iunie vin informările de la furnizori pentru clienţii care nu au trecut în piaţa concurenţială, cu preţurile care se aplică începând cu 1 iulie şi până la sfârşitul anului. Aici, la energie electrică, din aproape 9 milioane de clienţi, au mai rămas 4,7 milioane pe contractele vechi, nu au trecut în piaţa concurenţială. Raportul este puţin mai favorabil pe piaţa de energie electrică, practic, 48% deja au trecut, faţă de 35% cât e la gaze naturale”, a detaliat vicepreşedintele ANRE, potrivit Agerpres.

El a adăugat că în cazul consumatorilor inactivi, care nu au trecut în piaţa concurenţială, de la 1 iulie se aplică acele preţuri comunicate de către furnizorii lor, cu facturile din mai şi iunie.

“Aceste preţuri sunt un pic mai mari decât cele care sunt aplicate momentan şi la energie electrică, şi la gaze naturale, dar aceşti clienţi oricând pot să caute alte oferte, sunt oferte în piaţă care sunt mai avantajoase decât preţurile de serviciu universal care se aplică de la 1 iulie şi au această posibilitate, dacă sunt preocupaţi şi sunt interesaţi de un nou contract, chiar să scadă factura începând din luna iulie, pentru că sunt oferte mai bune pe piaţă decât preţul de serviciu universal”, a conchis Zoltan Nagy.

View Comments

Articole recente

Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a decis lansarea negocierilor de aderare cu România

Guvernul României salută adoptarea astăzi, 25 ianuarie 2022, a deciziei Consiliului Organizației pentru Cooperare și…

11 ore ago

XTB: Putin îi sperie pe investitori. Piețele încep să includă în prețuri riscul de război

Analiză XTB. Dispozițiile optimiste de la începutul unui nou an nu au fost de durată.…

11 ore ago

George Friedman: Misterul Rusiei – “Singura concluzie care trebuie trasă este că Rusia nu are intenția de a invada Ucraina”

Articol preluat din geopoliticalfutures.com, semnat George Friedman George Friedman este un strateg recunoscut la nivel internațional…

12 ore ago

Ministrul Energiei, replică pentru Dacian Cioloș: “Poate ar fi bine să-i ceară demisia și domnului Macron”

Ministrul Energiei Virgil Popescu a reacţionat în această seară, întrebat despre faptul că Dacian Cioloş i-a…

12 ore ago

Virgil Popescu: Noile plafoane: 80 bani/kWh pentru energie electrică şi 31 bani/kWh pentru gaze

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat marţi că Guvernul a adoptat noile măsuri pentru plafonarea…

12 ore ago

Virgil Popescu: ANPC va putea aplica amenzi de până la 200.000 de lei furnizorilor care nu respectă legea

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat marţi, la finalul şedinţei de guvern, că Autoritatea Naţională…

12 ore ago