Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzŞedinţa Parlamentului în care erau programate dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură a fost suspendată luni pentru o oră, lucrările urmând să înceapă la ora 15,30 cu un apel nominal pentru verificarea prezenţei deputaţilor şi senatorilor.
Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a anunţat, după consultarea liderilor de grup, că s-a decis, prin consens, efectuarea unui apel nominal.
“Ca urmare a anunţului privind prezenţa colegilor noştri care s-au înregistrat şi a discuţiilor din Comitetul liderilor, liderii au convenit în consens să stabilim un apel uninominal, un apel pentru fiecare coleg, conform Regulamentului nostru”, a spus Florin Roman, citat de Agerpres.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a precizat că apelul nominal va începe la ora 15,30, după un calendar stabilit pentru a se respecta condiţiile impuse de lege.
“La ora 15,30, începând cu senatorii şi urmând cu deputaţii neafiliaţi se începe prezenţa nominală astfel încât să respectăm normele impuse de lege: la ora 15,45 – grupul parlamentar PMP, am înţeles că doar liderul o să fie prezent, deci sunt suficiente cinci minute; la ora 15,50 – grupul parlamentar al minorităţilor, timp de 10 minute; la ora 16,00 – grupul parlamentar Pro Europa; grupul parlamentar UDMR – la ora 16,15; grupul parlamentar USR – la ora 16,30 şi am înţeles că participă numai liderul de grup; la ora 16,35 – parlamentarii PNL Cameră şi Senat, am înţeles că participă numai liderii de grup; la ora 16,40, dacă mai este nevoie, grupul parlamentar PSD. Deci am început furtunos cu o pauză de o oră, toată lumea la grupurile parlamentare”, a arătat Ciolacu.
La începutul şedinţei Parlamentului, Marcel Ciolacu a anunţat că sunt prezenţi 170 de parlamentari. Cvorumul de şedinţă este de 233 de parlamentari.
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…
Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…
This website uses cookies.
Read More