International

Parlamentari americani cer investigații internaționale privind muşamalizarea de către Partidul Comunist Chinez a răspândirii pandemiei de coronavirus

Senatorul american Josh Hawley (R-Mo.) a introdus, pe 24 martie , un proiect de lege prin care  solicită o investigație internațională privind muşamalizarea de către Partidul Comunist Chinez (PCC) a răspândirii pandemiei de coronavirus. Rezoluția senatorului Hawley solicită Chinei să despăgubească toate țările afectate, deoarece, în opinia sa, China a mințit despre răspândirea virusului.

Elise Stefanik (R-N.Y), membră a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, a introdus o propunere legislativa similară în Camera Reprezentanților. 

Ieri, Senatorii John Cornyn (R-Texas), Tom Cotton (R-Ark.) şi Martha McSally (R-Arz.) au anunțat că susţin proiectul de lege al senatorului Josh Hawley (R-Mo.)

Senatorul  Josh Hawley a spus: “Încă din prima zi, Partidul Comunist Chinez (PCC) a mințit în mod intenționat lumea despre originea acestei pandemii. PCC a fost conștient de realitatea virusului încă din decembrie, dar a ordonat laboratoarelor să distrugă probe și a obligat medicii să tacă. Este timpul pentru o investigație internațională cu privire la rolul lor privind muşamalizarea în răspândirea acestei pandemii devastatoare. PCC trebuie să țină cont de ceea ce suferă lumea acum “.

“Guvernul comunist din China a ascuns cu bună știință informațiile critice necesare pentru a combate răspândirea COVID-19 de origine chineză și chiar şi în prezent continuă să răspândească minciuni și dezinformare cu privire la originea virusului mortal”, a declarat Stefanik, adăugând: “Nu există nici o îndoială că decizia inconștientă a Chinei de a orchestra o acoperire elaborată a implicațiilor largi și letale ale coronavirusului a condus la moartea a mii de oameni, inclusiv sute de americani. Proiectul de lege solicită Chinei să ofere compensații pentru vătămarea, pierderile și distrugerile pe care aroganța lor le-a provocat lumii. Pur și simplu,  China trebuie și va fi trasă la răspundere”. 

Proiectul de lege condamnă decizia Partidului Comunist Chinez (PCC) de a ascunde detaliile focarului în săptămânile inițiale și solicită o investigație a modului în care gestionarea de către PCC a epidemiei de coronavirus înainte de 11 martie 2020 a contribuit la apariția unei pandemii globale.

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

6 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

7 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More